Recent Replies

Recent Topics

Povesti pescaresti

Pescuitul - frumusete si pericol

In primavara lui 2016 in Delta am avut ghinionul sa fiu ranit int-una din durele batalii avute cu avatii. Plouase si ploua, eram plini de noroi si alergam dupa anumite pozitii din care sa ii pacalim pe avati mai usor. Desi credeam eu ca imi luasem toate masurile de precautie, ma inselasem si un bustean pe care stateam suspendat deasupra apei a cedat. La o miscare mai brusca a cedat o parte a lui de care ma sprijineam, m-am rasucit incercand sa nu cad in apa dar totusi mi-a alunecat un picior si am cazut pe mal. Purtam bocancii cu sireturile desfacute si capsele unuia s-au agatat de siretul celuilalt imobilizandu-mi astfel picioarele. M-am lovit destul de bine, la spate, cap si piciorul drept. Dupa cateva secunde de panica si visare am reusit cu Iulica sa ma adun si sa evaluez rapid pagubele. Piciorul era cel mai rau. Il puteam misca pe el si degetele dar nu mai avea putere sa ma sustina. M-am pipait si mi-am pus primul diagnostic: intindere, luxatie, entorsa sau maxim vreo fisura marunta. Am luat un calmant si am vazut ca incepuse sa se umfle intr-un ritm accelerat. Nu stiam ce avea sa urmeze fiindca nu am mai avut niciodata astfel de probleme. Am decis amandoi, mai mult el, ca ar fi bine sa mergem pana se intuneca in sat ( Mila 23 ) la o farmacie despre care auzisem de la un localnic ca ar exista si am plecat in graba gandind sa iau un gel antiinflamator si ceva calmante.

La Mila am acostat undeva si am ramas la barca iar Iulica a plecat dupa medicamente. Farmacia nu exista si cineva l-a indrumat acasa la o tanti care avea acolo, in Mila, un soi de cabinet, cochet, cu dotari adunate din donatii de pe la ceva turisti nemti si cu medicamente cumparate cu bani de la localnici. Doamna a fost foarte draguta si saritoare si a venit imediat cu Iulica la barca si m-au transportat la acel dispensar care este situat imediat in vecinatatea magazinelor. M-a controlat la picior si m-a linistit spunandu-mi ca e doar o entorsa mai urata. In rest nu ma durea nimic, deocamdata, fiindca mai apoi am mai simtit eu si pe la maini, spate sau cap ceva dureri dar nimic serios. Mi-a oferit un gel ( avea pe el pretul de 15 lei, aviz nesimtitilor din Bucuresti care iti cer pe ceva similar peste 50 lei! ), mi-a masat zona inflamata si mi-a oferit si ceva calmante. Ne-a rugat sa ii platim doar pentru gel si pastile adica vreo 25 lei. M-a intrebat de origini si mi-a fost rusine sa ii spun ca sunt bucurestean… Ne-a lasat numarul de telefon pentru cazul in care piciorul nu ar fi evoluat spre bine si am fi avut nevoie de ajutor. Pare un gest mic dar pe care noi majoritatea oamenilor nu mai stim sa il facem.

Povestea a avut totusi un final fericit, am topait intr-un picior, agatat de gatul partenerului care a preluat si toate sarcinile mele pentru restul zilelor de expeditie, am strans tare din dinti, am pescuit, si am continuat calatoria dar am tras si ceva invataminte.

De acum voi fi mult mai atent, atat pentru integritatea mea dar si pentru binele colegilor fiindca neatentia sau prostia unuia poate costa intreaga echipa.

Si voi sa faceti la fel!

Organizare

Opt zile in Delta cu cortul

Viata la cort, in Delta Dunarii, nu are intotdeauna numai parti frumoase. In octombrie, pe un canalus retras, dupa o noapte in care a cedat salteaua gonflabila si minima a coborat la +3 grade…

 

Povesti pescaresti

Asa nu!

Unii localnici ai deltei sunt din cale afara de necivilizati. Nu am generalizat, dimpotriva, marea majoritate jos palaria, sunt super oameni dar uscaturile… vai mama lor. Stateam saptamana trecuta la Sfantu Gheorghe in debarcader zona cu cherhanaua si asteptam in barca mea sa vina Andrei de la cumparaturi. Un turist isi legase barca pe acolo si dupa ce si-a carat sculele acasa s-a intors sa se mai uite la barca. Tocmai atunci apare o barca cu 4 bastinasi unu si unu, cred ca si afumati bine. Si incepe unu cu gura mare de la distanta sa urle la turist ca acolo parchez eu, ca ce faci ba si alte alea. Turistul nu zicea nimic, a dat sa mute barca fiindca locuri erau destule dar s-au potolit aia. Imediat a aparut si un cuplu de tineri la plimbare si nu ati vrea sa stiti ce a trebuit sa le auda urechile de la dobitocii aia. Pacat de locatia asta minunata si de atmosfera superba a acestei localitati fiindca daca ai de-a face cu asemenea animale iti vine sa te duci o mie de ani. Da, turistul trebuie atras, gadilat, trebuie sa ii oferi, sa ii dai propriul tau exemplu fiindca altfel nu il mai prinzi a doua oara. Romanul este si devine din ce in ce mai pretentios. A mers si merge prin toata lumea, a vazut multe si are pretentii. In plus nu mai este atasat de locuri sau oameni asa cum era inainte de 1989. Avea omul o gazda la care mergea an de an toata viata. Acum vrea nou si nou. Vede la prieten, la vecin, la nasul lui ca a fost la Bigar, mot si el acolo, apare pe Facebook o poza la Therme, mot si el cu familia acolo sa dea bine. Poti sa ii oferi tu ce i-ai oferi ca ai sanse mari sa nu iti mai calce pragul a doua oara. Dar daca esti marlan, daca rastorni caiacistii cu salupa ta cu 200CP sau intri cu ea in grupul de pelicani, ce zici mai ai vreo sansa? Si te mai canta apoi si pe la o suta de prieteni si rude plus cateva cuvinte dulci pe Facebook.