Recent Topics

Reply To: Povesti pescaresti

Home Forums Dimineata la cafeluta Povesti pescaresti Reply To: Povesti pescaresti

#10463
CatalinCatalin
Keymaster
Regret de pescar
Ai fost vreodata indragostit cu adevarat? Ai simtit fluturasii in stomac si cum iti cedeaza genunchii sub greutatea sentimentelor? Bravo, si eu! Asta simt cand ma apropii de Dunare, parca ma apropii de Dumnezeu, e Sfanta Treime a pescarilor: Chilia, Sulina si Sfantul Gheorghe.

Si uite ca in loc sa merg la iubita mea Delta cu un buchet de flori imi infig niste “Irlandeze” de diferite dimensiuni, culori si greutati in palarie, iau niste combustibil pentru lipoveni (Stalinskaia ca suntem baieti subtiri si apreciem ce e bun), niste benzina (ca asta nu le ajunge niciodata) si hai la bac la Nufaru. Toamna venise cu o ploaie bogata noaptea trecuta si m-am oprit sa ma scarpin putin sub palarie, poate ghicesc care e Dunarea si care e drumul. Am nimerit drumul pana la urma si am ajuns nerabdator si emotionat la estacada de la Partizani unde ma astepta barca si Sandu, un pui de lipovean smecher, istet si haios de vreo 19 ani. S-a repezit la bagaje si s-a inseninat cand a auzit zgomot de sticle.
— Aoleu, Domn’ Director, am uitat sa te rog sa iei niste benzina ca aia de la Mila are apa.
Ai dracu, aia de la Mila e pe bani, nu are apa iar bidoanele erau dedesubt si oricum barcile lor cu 40 de caluti, majoritatea reforme, consumau de cinci ori mai mult decat un Bugatti Veyron. Ce dracu or face cu ea ca doar nu or bea-o?
Gata, am terminat, bagajul in barca, masina in curte la nea Gicu (e mai scump ca la Intercontinental, dar face), o sticla destupata intr-un ritual solemn si uzat, o tigara pana nu pornim barca si raportul lui Sandu:
— Nu prea trage Domn’ Director, poate dupa ploaia asta, e apa mica si e tot in sinal. Da’ vorbim cu Bundy ca el stie unde merge ( asta era taca-sau vitreg, lipovean parat si provenit dar om cu har, avea el smecheria lui ca te lasai prostit cu placere).
— Bine, hai mola ca ne prinde pranzul!
Si pornim cu barca spre Maliuc timp in care imi las sufletul sa dospeasca leganat de Dunare si incalzit de soarele galbejit al toamnei.
Ce frumos am fost asteptat! Cu o ciorba de peste din aia care provoaca crampe la glandele salivare cand ii simti mirosul si malasolca, ca tot ne mirosea gura a usturoi.
Dupa ce am gasit aer si pentru vorbit, ca abia am avut pentru respirat in timpul mesei, am purces planificarea zilei urmatoare, ca asta deja se dusese mai mult de jumatate si aveam chef sa cant putin la clonc spre seara, dupa mai multe sprituri carnoase.
Uite asa am aflat ca ar fi niste canale, undeva mai la nord de Merheiul Mare, ca din burta Merheiului Mic o apuci la stanga pe un canal ascuns, pana in Sulimanca, si ca totul depinde de grupa sanguina sa treci peste niste plavii cu barca in spinare pret de vreo 2 ore, ca lacul este neatins de picior de om de zeci de ani, poate mai mult, ca lipovenii nu se incumeta nici iarna pe gheata findca e prea multa munca sa ajungi si pestele e greu de carat. Acolo ar fi azilul stiucilor nomenclaturiste. Sa fac asta echivaleaza cu nebunia si curajul unui batran de a-si lua o nevasta de 20 de ani. Si ce daca, toti care rad il invidiaza, lasa ca n-a murit puterea mea. Voi merge in zori!
Am adormit cu zambetul pe buze si cu sufletul plin de speranta si nerabdare.
–‘Neata Domn Director! E cam ceata dar se ridica Jenel (asta e soarele) si o sparge. Am dus la barca tot.
— Vodca?
— Da’ cum, parca il jignisem. Am luat si mancare si apa si bere, tot.
Uite asa am pornit, aproape pe intuneric, spre aventura sezonului.
Am gasit canalul cu pricina dupa ce am bajbait putin, Ceata ne murase binisor dar incepuse sa se ridice. Am intrat noi pe canal vreo doua sute de metri cu usurinta apoi a inceput sa se stramteze si chiar sa dispara pe anumite portiuni. Aci nu te mai ajuta motorul. Am impins la gheondir de m-a taiat la spate. Ne apropiam, spunea Sandu, de Garla Bratusca.
–Ba, unde dracu’ e canalul?
— Ne-am inchis in plavii, Domn Director, incepe dansul.
Si uite cum tragem barca sus, pe plavie, si avea peste o suta de kile, dam motorul jos si il pitim in stuf, la fel si cu bagajul, bem cu sete o ultima gura de vodca si hai la tras! Incepusem sa ma indoiesc:
— Tu sigur stii drumul?
— Nu am mai fost aici dar mi-a explicat Bundy.
— Hai ca m-am relaxat!
Inapoi nu mai dau si incerc sa imi scot din cap drumul pe care trebuie sa il facem la intorcere. Sa va povestesc prea multe nu pot, sunt numai imagini si trairi trunchiate: simt funia barcii cum imi provoaca rani la umar, transpiratia imi picura in ochii aplecati, picioarele se afunda intre radacinile trestiei si nu stiam daca am depasit acea limita cand nu mai poti si faci totul mecanic independent de putere sau resurse. Nici eu nici Sandu nu mai scoteam nici un cuvant, oare vom gasi lacul fara nume. Dupa aproape doua ore s-a deschis inaintea noastra, Imi venea sa topai, era mai frumos decat am indraznit sa imi imaginez. Va dati seama, este posibil ca acest lac sa nu fi fost atins de nimeni de zeci de ani.
Punem usor barca pe apa si incerc sa inlatur gandul ca as face un sacrilegiu. Ma ridic in picioare in prova si privesc peste intinderea de apa cu emotie. Imi tremura barbia si inima bate de parca vrea sa iasa din piept. Scrutez marginile stufoase ale lacului si imi cobor privirea pe apa, pana langa barca.
— Sandule, ce straluceste in apa?
— Unde?
— Vreo doi metri metri in fata.
Impinge usor barca spre obiectul care stralucea nefiresc. Bag mana in apa si ridic usor un ambalaj de cafea 3 in 1 Lovare Classic. Ba sa-ti tragi palme cu bocancii, asta e ness care se vinde la nemti. Eu merg pe un lac unde am crezut ca nu a ajuns nimeni de o suta de ani, trag de barca ca magaru’ constiincios si gasesc o dovada care imi spune ca aici se face turism intens, ca au fost chiar si straini ba chiar din aia nesimtiti care au simtit nevoia sa bea un nesulet si sa arunce hartia pe jos. Brusc as bea o bere si as fuma o tigara. Bere nu mai e iar tigarile sunt ude de transpitarie.
— Hai inapoi ca imi … (si uite cum am spus un sir lung de cuvinte din toate domeniile – religie, medicina, astronomie, etc.) in el de lac. Nici macar nu am lansat o singura data. Nu mai vreau. Ma simteam ca barbatul indragostit, cinstit si tradat.
Na, asta e, tot la ea ma intorc in fiecare an, la iubita mea Delta. Nu am de ce sa fiu gelos, e prea frumoasa sa nu o iubeasca multi.
Dar ma gandesc si acum, daca a adus vreun vant hartia aia de ness acolo si am plecat ca un prost? Oricum, drumul ala nu il mai fac inca odata. De ce nu am lansat de cateva ori? E unul din lucrurile pe care nu le uiti niciodata.
Hai s-auzim de bine si daca ajungeti acolo sa imi spuneti si mie ce fel de peste tine lacul!

 

Comments are closed.