Recent Topics

Reply To: Aproape totul despre avat

Home Forums Pescuit la rapitor Aproape totul despre avat Reply To: Aproape totul despre avat

#10483
CatalinCatalin
Keymaster

Gasirea locului in care sta avatul atunci cand il cautam este cel mai important moment al partidei. Cunosc multi pescari care habar nu au despre aceste locuri dar ar vrea si ei sa prinda… Eu cand ma aproprii de apa la 1-2 kilometri, am o vorba pentru prieteni si anume ca de aici incolo nu se mai pot baza pe prietenia mea. Din acel moment toate simturile sunt la capacitate maxima, auzul si vazul sunt reglate pe sensibilitate maxima fiindca orice saritura auzita sau vazuta poate deveni o informatie vitala. Un pescar bun de avat, si am cunoscut si asa ceva, vede locul imediat si e suficienta o privire prin care sa ne transmitem ce am vazut si cum ne pozitionam. Urmeaza geometria, locul de unde incepem sa lansam, unghiurile prin care sa acoperim toata aria si prin care sa obtinem viteza dorita si adancimea optima. Apoi schimbarea locurilor pana cand se obtine maximul posibil ca si abordare a locului respectiv. Avatul este un peste foarte istet, nu este fricos si nu se sperie de nimic atata timp cat se simte in siguranta dar daca te miroase ca umbli cu naluca vopsita dispare rapid. Se spune ca avatul nu ataca contra soarelui, nu stiu cum se poate verifica dar stiu sigur ca am avut multe partide in care recuperarea catre amonte nu dadea rezultate dar cea catre aval da, asa ca schimbarea pozitiei pescarului este esentiala. Daca bate vantul incercati sa va pozitionati pe malul in care vantul va aduce gazele, cu ele obletii deci si avatii, adica pozitionati-va cu vantul in fata.

Comments are closed.