Recent Topics

Reply To: Pescuit, turism, aventura, supravietuire

Home Forums Pescuit si agrement in Delta Dunarii Pescuit, turism, aventura, supravietuire Reply To: Pescuit, turism, aventura, supravietuire

#2388
CatalinCatalin
Keymaster

Noaptea ce a urmat a fost poate cea mai rece, cu vant puternic si ceata. Se spune ca un lucru care incepe prost se termina si mai prost dar in cazul nostru nu a functionat. Dimineata m-am jucat cu rosioarele si obletii dar si cu cativa avati mai mari iar mai tarziu am inceput socializarea cu localnicii. Am adaptat tehnica pescuitului cu plumb pe fund de la biban la avat si am inceput sa prinda bine pe langa malul betonat al falezei printre barci, vapoare si sufe cu un joc al streamerelor combinat pe orizontala si verticala. Prin intermediul lui Cristi taximetristul l-am cunoscut pe domnul Jigarov si pe sotia dansului care s-au oferit sa ne gazduieasca contra unei sume modice. Am plusat cu oferta de a le duce oamenilor pestele prins si toti au fost incantati. Ne-am reunit si am inceput o noua perioada a expeditiei, cea in care a trebuit sa prindem si sa retinem pestele. Pretul avatului la Sulina este 2 lei kilogramul adica mai nimic dar oamenii ne-au lamurit ca pentru ei nu are importanta ce peste este, ei mananca la fel de bine orice specie si au tot timpul peste in combina frigorifica si nu cumpara carne niciodata. Bravo lor!
Cu pestele prins de dimineata si predat doamnei, s-au facut repede o prajeala si ceva chiftele care ne-au mai incalzit si ne-au dat putere pentru partida de pranz. Pe faleza am inceput sa ne facem prieteni, oamenii care ne vedeau ca pescuim avat erau circumspecti, ei stiau ca avatul trebuie sa sara si sa aibe apa mai calda ca sa poata fi pescuit si se uitau mirati cum reusim noi sa ii gasim. Am impartit streamere doritorilor si i-am invatat sa caute avatul in straturile inferioare ale Dunarii cu miscari mai lente. Ne-am imprietenit si cu echipajul unui spargator de gheata, si am fost invitati la bordul navei unde ne-am bucurat privirea cu o tehnologie extraordinara chinezeasca a anilor 80. Tot de la ei am mai aflat cate ceva despre locurile bune sau cu potential ridicat asa ca ziua asta am catalogat-o ca fiind foarte benefica.

Comments are closed.