Recent Topics

Reply To: Pescuit, turism, aventura, supravietuire

Home Forums Pescuit si agrement in Delta Dunarii Pescuit, turism, aventura, supravietuire Reply To: Pescuit, turism, aventura, supravietuire

#2393
CatalinCatalin
Keymaster

Luni ne-am trezit de dimineata si am pornit pe faleza spre locul de trecere cu barca pe partea cealalta. Exista un fel de statie pe ambele maluri unde aceasta barca face curse regulate dintr-o parte in cealalta la un pret de 1 leu de persoana. Sunt multi cei ce traverseaza asa ca barca face cursa dupa cursa. Are si un program, 6-19 dar vara sigur e mai generos. Si inca ceva, in fiecare zi barca si barcagiul erau altele, probabil ca sa manance fiecare cate putin. Vantul batea dinspre sud ( batea sudul cum spun sulinarii ) si simteam ca avatii isi fac veacul pe cealalta parte a Dunarii si nu ne-am inselat deloc. Am inceput pescuitul la primul pod metalic, cel de langa cherhanale si am alternat cu cel de-al doilea pod metalic si gu golful de dupa el. Am prins foarte multi avati, au fost chiar unele momente in care nu mai aveam timp nici sa respiram. Nu am contabilizat cat am prins, nu ne-a interesat dar nea Ion spunea ca pana la ora 12 a dus acasa vreo 40 kilograme. Adevarul este ca rucsacul in care puneam pestele nu prea mai putea fi ridicat si chiar omul a venit cu caruciorul sa isi care pestele. S-au luat si cate 4 avati odata dar, repet, pe noi ne-a interesat doar faptul ca in sfarsit reusisem sa intelegem comportamenul avatului si locurile pe unde umbla.
Am mancat in fuga cate ceva si am continuat sa pescuim pana seara si sa dam peste batranilor nevoiasi care vroiau. Am verificat cam toate locurile de pescuit cu potential de pe malul ala de Dunare si am ajuns seara acasa rupti de oboseala si doar borsul de peste cu care am fost asteptati a reusit sa ne mai invioreze.

Comments are closed.