Recent Replies

Reply To: Braconaj si antibraconaj

Home Forums Dimineata la cafeluta Braconaj si antibraconaj Reply To: Braconaj si antibraconaj

#2465
CatalinCatalin
Keymaster

În dimineaţa zilei de sâmbătă, 12 aprilie 2014, poliţiştii din Dăeşti şi de la Secţia de Poliţie Nr. 10 au descoperit trei bărbaţi ce descărcau, dintr-o barcă pneumatică, peste 100 de kilograme de peşte braconat de pe râul Olt cu peste 1.500 de metri de plase monofilament.
Oamenii legii i-au somat să se oprească, însă Marian C., Vasile B. şi Cătălin D. au încercat să fugă cu barca pneumatică. În acel moment, unul dintre poliţişti a scos arma din dotare şi a tras patru focuri de avertisment, trei în plan vertical şi unul înspre barcă, cu intenţia de a-i opri. Doar un braconier a reuşit să fie capturat, Marian C., cel care încă nu reuşise să se urce în barcă. Ceilalţi doi au reuşit să fugă, însă agenţii de poliţie i-au identificat.
Poliţiştii au făcut şi o percheziţie domiciliară la locuinţa lui Vasile B., acolo unde au găsit 10 saci cu plase monofilament şi plurifilament, în lungime totală de 2,7 km, peşte specia caras şi o barcă pneumatică folosită la pescuit. Dăeştenii prinşi cu 100 de kilograme de peşte sunt acuzaţi de braconaj piscicol în perioada de prohibiţie.
Alţi patru braconieri, „capturaţi” în sudul judeţului
Şi vineri, 1 aprilie, în cadrul unei acţiuni în sudul judeţului, mai exact în zona Rm. Vâlcea – Băbeni – Galicea – Ioneşti – Drăgăşani, poliţiştii au depistat alţi patru braconieri, ce pescuiau ilegal folosindu-se de plase monofilament. „Cu această ocazie au fost constatate 5 infracţiuni prevăzute şi pedepsite de OUG 23/2008, aplicate 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 600 lei. De asemenea au fost confiscate mai multe bunuri, respectiv 1 barcă pneumatică, 25 kg peşte, specia caras, 5 undiţe şi 7 plase monofilament, diferite dimensiuni. Astfel, B. Dumitru, de 39 ani, din comuna Galicea, V. Nicolae, de 28 de ani, din com. Olanu, T. Marin, de 19 ani, din com. Olanu, C. Mihail, de 41 de ani, din oraşul Băbeni, au fost depistaţi pescuind pe râul Olt – Galicea, utilizând unelte interzise, respectiv plase monofilament” – se arată într-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea.

Comments are closed.