Recent Replies

Recent Topics

Răspunde la: Retete din peste cu specific local

Acasă Forumuri Dimineata la cafeluta Retete din peste cu specific local Răspunde la: Retete din peste cu specific local

#8237
Nelu
Nelu
Blocat

Mod UNIC…de pregătire, păstrare şi preparare a icrelor !!!

Icrele, de peşte, de apă dulce (crap, caras. ştiucă etc.), căci despre ele facem acum vorbire … după recoltare, pentru viteza oparaţiunii, se vor trece printr-o maşină de tocat carne, fie manuală, fie electrică pentru a îndepărta în modul cel mai uşor posibil, pieliţa (săculeţul unde sunt depozitate în mod natural).
Deltaicii au un instrument rudimentar, foarte interesant din lemn, cu ajutorul căruia procedează la îndepartarea pieliţei manual şi cu multă migală!
Revenind la maşina de tocat … pieliţa săculeţului se va răsuci toată, în jurul cuţitului maşinii de tocat, fără a afecta în nici un fel bobul în sine. Ulterior icrele astfel rezultate, se pun eventual la scurs printr-o sită fină. Se pune sare după gust, în ideea că se vor consuma după cel puţin 24 ore, sau mai multă sare, dar nu exagerat, dacă e necesar a le păstra un timp mai îndelungat. Dacă sunt ţinute în frigider se pune sare moderat, tot după gust, sau mai puţină, dacă sunt congelate. Pot sta fără probleme congelate luni de zile, fără a se pierde absolut nimic din calitatea acestora.
Pentru preparare, nu înainte de un minim de 24 ore, timp ce au stat cu sare, se pun într-un vas, de regulă în cantitatea necesară pentru prepararea unei salate de icre, funcţie de numărul de persoane … şi se începe amestecul manual al acestora adăugându-se în primă fază, câteva picături de ulei … se continuă amestecul (eu folosesc o linguriţă inox, cu coadă foarte lungă), şi se mai pun câteva picături de ulei, e adevărat de floarea soarelui, iar în moment ce a fost încorporată această mică cantitate iniţială de ulei, se adaugă cel mai important ingredient – un vârf de cuţit de sare de lamâie !!! Abia după acest moment se poate adăuga câte puţin, în etape, ceva mai mult ulei, continuîndu-se mereu numai după încorporarea şi omogenizarea totală a cantităţii anterioare….
Dacă devine foarte greu de amestecat, în ideea că devine foarte vâscos preparatul în sine, se poate adăuga o picătură două de apă minerală, dar nu mai mult. Iar dacă gustând dorim sa fie puţin mai acrişoară salata noastră de icre, mai putem pune un grăunte de sare de lamâie.
Nu se pune în final mult ulei, pentru simplul motiv că dorim a consuma o salată de icre şi nu o salată de ulei. Se poate adăuga în final ceapă albă tocată foarte mărunt şi stoarsă în prealabil, se omogenizează şi se pune într-un bol micuţ sau în mai multe, unde pot fi ornate cu feliuţe mici de măsline, frunzuliţe de pătrunjel, deci ceva simplu, rustic şi fără multe alte decoraţiuni. Poftă bună !