Povesti pescaresti

[Catalin]

Dar dupa cum se vede si in poze aia e zona clipului. Nu?

[Nelu]

sunt poze exact din zona unde ai pus tu hartile, mai precis poza “avati buclucasi pe Dunare…” zona “pintenului

[Nelu]

Se ajunge destul de comod, din Ramnicu Sarat pana acolo am 185km(vezi traseu) se trece doar un bac, se intra in Tulcea, se ocoleste parcul si lacul Ciuperca, se trece pe langa santierul naval si la 1,5km este acea padure minunata din poza.
Costul estimativ(dus-intors) ar fi 240lei cu tot cu bac(fara PG si ANPA).Pentru 3 persoane ar fi 80lei/pers, in cazul meu, in weekend, adica de Vineri dupa amiaza si pana Duminica seara.Zic ca ar merita o incercare. Ramane sa ma interesez daca se prinde ceva in zona si cat de intens e braconajul, tinand cont ca e in apropierea mai multor localitati.
O sa va tin la curent!

Attachments:

1. 

   p1.jpg
   

[Nelu]

acesta ar fi alternativa cu Balteniul, nu merge la Balteni, inapoi in zona sus mentionata, iar daca nici aici nu merge, telefon lui nea Aurica si directia canalul 36! 😆 😆

[Nelu]

uite o poza dintr-o varsatura in apropiere de zona vizata de noi

Attachments:

1. 

   p2.jpg
   

[Catalin]

Baietii aia, prind bine acolo, am vazut capturi frumoase de salau de peste 7 kilograme deci eu cred ca se merita. Sigur e si somn dar si crap.

[Catalin]

Iata cateva povesti albe cu un loc minunat, Maliucul de sarbatori.

[golden fish]

Mi s-a facut un dor de duca undeva prin Delta chiar asa si cu zapada.

[Catalin]

O poveste frumoasa a unui batran pescar din Ramnicu Sarat asteapta sa fie scrisa aici. Sunt sigur ca este interesanta! Pana atunci eu ma voi ocupa sa fotografiez cateva ustensile care i-au apartinut si pe care le voi posta dupa ce vom primi povestea…

[Nelu]

Da, am multe amintiri in cap, alaturi de prieteni dragi(am ramas doar doi din toti, din care unul este in Spania….si cred ca acolo ii vor ramane oasele, chiar daca el viseaza sa revina in locurile dragi lui)Cred ca ar trebui sa-mi schimb numele din “Pescar Drumet” in Pescar Singuratic”(chiar daca am alti prieteni)…..
Nu o sa va spun intamplari cu capuri mari, peste mult prins, astea le gasim cam pe orice site.Dupa multi ani de pescuit si pribegit prin natura constati ca armonia naturii este cea mai pretuita si frumoasa, care iti mangaie si alina sufletul, natura care din pacate este sufocata de OM!
……
Intodeauna sa privesti cerul cand mergi la pescuit.
Eu si Adrian(D-zeu sa-l ierte!), in toanma anului 1984, la o partida de pescuit pe Somova.
Ajuns la barca, imi asez cele doua lansete si le leg bine, cu doua capete de parama. Privesc cerul. Deasupra mea se intinde un fel de camasa uriasa, gri, carpita cu cateva ochiuri albastre, ca niste butoniere. Prin ele, din cand in cand, se strecoara un soare vestejit, palid si sticlos, de inceput de Octombrie. Eu si Adrian trecem la vasle. Dupa ce strabatem “ miniportul” satului, iesim in canal. Apele canalului par nemiscate si la fel de sticloase, ca si soarele. Nu adie nici o pala de vant si totul pare incremenit in timp. Fiecare cu cate o vasla in mana incepem urcusul de-a lungul perdelei de stuf, in amonte. Soarele, dupa ce se mai zbenguie prin doua-trei butoniere albastre, dispare definitiv. Camasa zdrentuita a cerului s-a mai ingrosat, transformandu-se intr-o patura. Nu vad nici o pasare, nici o barca… Doar eu si Adrian, stuful si suprafata sticloasa a apei… Ma simt mic, parasit, inutil si parca mi-a pierit cheful de pescuit… Dar apa s-a racit binisor, dupa arsita verii, si crapul ar trebui sa se hraneasca. Acest din urma gand are darul de a ma inviora si mainile scapa mai mult pe vasle. Brusc, barca pare sa prinda viata si stuful din tribord alearga, in sens invers, cu mai multa viteza. Intr-o ruptura de tije de plante galbejite, un batlan somnoros sta nemiscat in atmosfera plumburie. Tragem spre larg, pentru a nu-l deranja si, dupa ce il depasim, revinim la vechiul curs, mergand, mereu, cat mai adanc in lac. Pe la kilometrul 6(zic eu), in lacul Somova, zaresc un loc numai bun de acostare. Reducem “viteza” barcii si barca, din inertie, se lipeste in bresa stufului, de malul lutos. Leg prova de un manunchi de tije de stuf, apoi si pupa. Acum, la treaba! Asezate pe botul barcii, cele doua lansete isi primesc incarcatura de bilute de mamaliga(atunci nu avem nada moderna….). Le lansez cam la 10-12 metri de barca si, in asteptare, imi aprind o tigara chinezeasca”Double Horses”(pe atunci fumam). Privesc, din nou, cerul. Acum griul are, din loc in loc, nuante violacee. Oare ce se pregateste? Pescarii vietnamezi, din Delta Mecong, au o zicala: “In natura, singurul sef este cerul”. Noi, romanii, avem alta: “Ziua buna se cunoaste de dimineata”. Eu… ce sa mai zic… Trag din tigara, cu un ochi la cer si cu altul la varfurile lansetelor. La capatul barcii, am pregatit pelerina si cizmele de cauciuc. Voi vedea…
Timp de aproape doua ore, nu se intampla nimic. Singura activitate de la bord este plimbarea privirii de la un mal la altul, peste plumburiul cu care s-a invesmantat intreaga natura, pentru ca am obosit tot uitandu-ma la varfurile nemiscate ale lansetelor. Dezolant! Ma bate gandul sa schimbam locul, sau sa plecam… Varful unei lansete se zbenguie si ma reped sa intep. Insfac obiectul si o bucurie se revarsa prin tot corpul, caci il simt cum se zbate, schimbandu-si directia cand spre larg, cand spre barca. Precis am in carlig un crap si, tinand firul tensionat, incerc sa-l conduc spre barca. Nu cred ca este mare, dar… ce mai conteaza… Il aduc spre barca si-i ridic capul la suprafata. Apoi, cu grija, ma aplec peste bord, il prind in mincioc si il trag in barca. Crapul auriu, cu cateva pete orange in aripioare si coada, coloreaza atmosfera posaca. Ii apreciez greutatea cam la 2,5 kilograme. Scot, sacul de peste(din rafie), introduc crapul, strang bine gura sacului, il leg si scufund totul in apa. Prins in mrejele actiunii, nu observ cand s-a ridicat vantul. Apele lacului nu mai sunt netede. Ridurile adanci ale valurilor brazdeaza acum intreaga suprafata. In locul in care suntem ancorati, vantul inca nu se simte, dar se aude un fosnet prelung, iar varfurile tijelor galbui, cu frunzele lor taioase, sfasie aerul. Lansez o noua incarcatura de momeala si nici nu apuc sa asez lanseta pe oglinda, caci a doua lanseta se zguduie. Urmeaza o alta frenezie a aducerii capturii la bord. Acum scot un crap la fel de minunat colorat si la fel de mare ca si primul. Il asez, alaturi de fratele lui, in sac si constat ca parca sunt copiati la indigo(nu la xerox), de parca sunt celebrele ciupercute chinezesti… Ma asez pe bancheta, ca sa ma odihnesc si observ lacul. Valurile parca au mai crescut si vantul pare sa fie din ce in ce mai energic. Nu ploua, nu tuna, dar cerul a devenit si mai apasator si, incet, incet, pare ca se intuneca. Asta nu e joaca… Barca oscileaza ca un pendul… Strangem, la repezeala, lansetele, scot sacul cu peste din apele valurite si le asez in barca, dupa care vaslim energic. Desi este miezul zilei, pare sa se fi inserat. Vantul isi face de cap, iar barca topaie si nu cred ca de prea mare fericire! La drum, pana nu se ingroasa gluma! Se pare ca zicala vietnameza este plina de adevar: singurul sef este si ramane cerul!
Pentru drumul de intoarcere avemm doua variante: sa urmam, indeaproape, malul, pe langa care valurile sunt parca mai mici, sau sa iau largul, acolo unde valurile sunt de trei ori mai mari, dar voi aluneca mai repede pe curentul apei. Alegem de comun acord varianta a doua, care mie imi place mai mult… Vaslim la stanga iar barca se indreapta, hotarata, spre largimea lacului. Valurile devin, din ce in ce,mai mari. Ajunsa in apropiere de mijlocul lacului, barca este luata in primire de curent si de rulourile de apa cu coama spumeganda. Cred ca valurile au cam 60 cm inaltime, dar nici un strop de apa nu ajunge in barca, care pare ca se catara si coboara intre valuri, cu usurinta unui dop din pluta. Valurile se napustesc peste barca, aduse de vantul care pare ca a inebunit. Pe cer, pe sub patura de nori gri, valatugii altor nori, de culoare violet, se rostogolesc haotic, capatand cele mai neasteptate forme. Vantul tiuie prin stuful de la marginea lacului. Forta valurilor preseaza, cu masa lor, in lateralul barcii, care tinde sa se legene periculos… Mai sunt si curentii care… Tinem zdravan de vasle si corectam orice mica abatere de la directie. Imi vine sa urlu de fericire, caci aici, pe coaja mea de nuca, sar de pe un val pe altul, intre trei forte: apa, cerul si vantul… Cum sunt convins ca fac corp comun cu barcuta, sunt tot atat de convins ca si ea este fericita. Evident, nu pot sa spun acelasi lucru si despre partenerul meu, care, la fiecare catarare a barcii isi bulbucheaza ochii de teama(nu pentru el, pentru mine ca nu stiu sa inot!). Incet, incet, ne apropiem de “miniport”. Deasupra satului se desfasoara un miracol cromatic. Cerul din acea parte este albastru-azuriu, pana in apropierea malului. In continuare, un gri subtire si transparent se intinde peste lac, iar de aici, cupola devine vinetie, cu valatuci grosi, care se indreapta spre Dunare. Inspre sat, acoperisurile cladirilor scanteiaza, ca niste licurici, in plina zi, caci acolo exista totusi un soare…
Ce ti-e si cu cerul asta…!
E cam plicticoasa povestea, dar intamplarea mi-a ramas in amintire…..in noptile de iarna incep sa se depene aceste amintiri…..si ma simt din nou tanar si fericit!….Se pare ca zicala:”Pescarul traieste cate zile i-a daruit Dumnezeu+zilele cat a fost la pescuit”se adevereste…..
Somn usor va doresc… si vise placute!

 

Frumos plagiat nea nelule! Uite si originalul… https://eugencubassa.wordpress.com/2014/01/09/in-natura-singurul-sef-este-cerul/

[bogdan]

Mie nu mi se pare plictisitoare. Am citit-o pe toata. Nu toate scrierle se bucura de tratamentul acesta din partea mea.

[Catalin]

E ceva sa te trezesti la ora 3 dimineata si sa citesti povesti pescaresti.

[Author]

Posts