Recent Topics

Stiati ca…

Home Forums Off Topic Stiati ca…

Viewing 12 posts - 13 through 24 (of 25 total)
  • Author
    Posts
  • #5863
    NeluNelu
    Spectator

    Celebrii… nespălaţi.

    Cele mai noi bancuri spun ca NASA a decis să trimită români pe Marte, că ei oricum nu folosesc apa. E adevărat că suntem codaşii Europei în această privinţă şi că cu mai puţin de 100 de ani în urmă, jandarmii îi alergau pe ţărani cu furtunul ca să-i spele, dar până de curând nici cealaltă parte a continentului nu excela la acest capitol. Ciuma, tuberculoza şi alte boli apărute din cauza lipsei de igienă făceau ravagii prin oraşele care azi se spală cu şampon şi te uimesc cu curăţenia lor.

    Oraşele şi palatele nobililor, cele mai murdare
    În secolul XVIII, măcelarii, de exemplu, îşi tranşau animalele chiar pe stradă, iar câinii trăgeau de intestinele animalelor sacrificate, sângele curgând în voie pe trotuar. Resturile care nu puteau fi prelucrate şi refolosite continuau să zacă pe străzi, iar mirosul pestilenţial trecea dincolo de oraşe. Doar ploaia mai reuşea să spele străzile, iar atunci resturile se scurgeau în adevarate şuvoaie şi torente de gunoi. La acea vreme, satele erau mult mai curate decât oraşele, palatele şi castelele nobililor, pentru că ţăranii şi-au săpat gropi pentru nevoile fiziologice. Orăşenii, în schimb, se uşurau pe unde apucau, pe stradă, pe scările clădirilor sau direct de la balcon. În palatul francez Luvru, nu exista nicio toaletă. Dacă era nevoie, oaspeţii, curteni şi regi, fie se aliniau pe pervazul lung de la fereastră, fie li se aduceau oliţe de noapte, al căror conţinut se elibera în spatele palatului. Aşa era şi la Versailles. Doamnele de la palat, îmbrăcate strălucitor, aveau obiceiul ca în timpul discuţiilor şi uneori chiar în timpul slujbelor religioase să se ridice şi, extrem de relaxate, să se uşureze într-unul dintre colţurile camerei. Umbra arbuştilor frumos crescuţi din parcurile regale erau un loc preferat al curtenilor şi al slujitorilor pentru satisfacerea nevoilor fiziologice.
    Oamenii nu făceau notă distinctă

    Dar asta nu este tot. Oamenii nu erau nici ei mai curaţi decât oraşele lor. Se credea că băile slăbesc organismul şi deschid porii din piele, ceea ce ar fi condus la contractarea unor boli grave şi mortale. Băile publice se închideau, una câte una, prin decret regal. Dacă în secolele XV-XVI nobilii îşi făceau baie o dată la 6 luni, în următorii două sute de ani ei, pur si simplu, uitau definitiv unde se află cada. Toată igiena intimă în acele vremuri consta în spălarea fugitivă a mâinilor şi a gurii, dar nu şi a dinţilor. Conform medicilor vremii, faţa nu trebuia spălată cu niciun chip, deoarece acest lucru ar fi adus riscul deteriorării definitive a vederii. Dinţii albi şi sănătoşi erau un semn de pauperitate, iar cei cariaţi şi negri, un semn al bogăţiei. Dacă ne referim la igiena corporală, oamenii mai înstăriţi foloseau câteva şerveţele parfumate cu care îşi ştergeau zonele intime, bărbaţii purtau între cravată şi cămaşă mici săculeţi cu ierburi aromatice, iar femeile foloseau o pudră puternic aromatizată. Celebrele parfumuri franţuzeşti apar ca o nevoie de a acoperi cu ceva aceste mirosuri, care erau emanate din cauza igienei intime inexistente. Cu toate acestea, oamenii îşi schimbau lenjeria de corp destul de des, deoarece se credea că acestea adună toată mizeria corporală. Preoţii catolici îi îndemnau pe enoriaşi să nu se spele, pentru a nu îndepărta de pe corp apa sfinţită de la botez. Nunţile la englezi aveau loc în general în luna iunie, pentru că singura baie din an se făcea în luna mai şi în prima lună a verii viitorii soţi încă miroseau acceptabil. Oricum, corpul era deja îmbibat de “miresmele” transpiraţiei şi ca să mascheze cât de cât mirosul neplăcut, miresele purtau în braţe un buchet de flori, de unde obiceiul buchetului purtat de mireasă! Regina spaniolă Isabella Castillo a recunoscut că în toată viaţa ei s-a spălat de doar două ori, la naştere şi la nunta sa. Maria Stuart primeşte următoarele sfaturi de la mama ei: “Din totdeauna ai fost leneşă şi nu-ţi scoteai jegul de pe cap”.
    Fiica unui rege francez a murit plină de păduchi. Regina Elisabeta I a Angliei a rămas celebră şi prin următoarea declaraţie, făcută cu mândrie: “Fie că e nevoie sau nu, eu o dată la trei luni tot mă spăl! “.Din cauza mizeriei în care trăia, papa Clement al V-lea se îmbolnăveşte de dizenterie, boală din cauza căreia va şi muri. Exemplele de acest fel sunt extrem de multe şi se întind şi de-a lungul secolelor următoare.

    Henric IV
    Regele care a pus interesele regatului mai presus de credinţa personală când a dat Parisului o liturghie, era şi el un duşman al apei şi săpunului. Chiar dacă de o elegan
    ţă deosebită – îşi schimba cămăşile în fiecare zi – acest rege cu pasiuni sexuale cel puţin dubioase nu s-a spălat niciodată. Pasionat vânător, el călărea ore în şir, urmărind prada prin pădurile Franţei, după care, spre a-şi masca damful de transpiraţie, se stropea din belşug cu parfum. O amantă mai îndrăzneaţă, Gabrielle d’Estrees, i-a spus cândva că miroase ca un starv, ceea ce probabil era perfect adevărat, iar a doua sa soţie, Maria de Medicis, a leşinat atunci când l-a întâlnit prima dată şi s-a spălat, efectiv, cu parfum, pentru a putea rezista alături de rege, în noaptea nunţii.

    Ludovic XIV
    Nici nepotul lui Henric, Ludovic XIV, măreţul Rege Soare, nu era atras de igienă. Se ştie clar că el nu a făcut în toată viaţa lui decât două băi, şi acelea la insistenţele medicilor, care le considerau un mijloc terapeutic. El prefera ca, în loc să se spele, să-i fie curăţată pielea cu o piele îmbibată în alcool şi apoi să fie pomădat cu o pulbere parfumată. Speriat de tot ce însemna medicină – e drept că la acea vreme chirurgia era încă la stadiul de “măcelarie” – Ludovic a refuzat o intervenţie la un picior cangrenat, intervenţie care i-ar fi putut salva viaţa, şi a murit.

    Frederic cel Mare
    Frederic a transformat Prusia dintr-o putere de mâna a doua într-o forţă militară de prim rang. Dar Frederic nu iubea doar glasul tunurilor, “muzica” plăcută urechilor sale ci şi arta. El a fost un mare patron al artiştilor, coresponda cu iluminiştii francezi, se voia despot şi cânta, cu plăcere, la flaut. A construit, la Sanssouci, un palat cum puţine sunt în Europa dar pe de alta parte era extreme de deficitar la capitolul curăţenie. De pildă, în splendidele săli ale palatului său umblau nestingheriţi uriaşi ogari de vânătoare, care-şi făceau nevoile pe unde nimereau iar regele făcea crize de isterie dacă îndrăznea cineva să cureţe după ei. Spre sfârşitul vieţii, probabil având mintea afectată de o maladie psihică, Frederic a devenit tot mai reclusiv. Nu-şi schimba hainele cu lunile, nu se spăla şi când a murit, în 1786, cămaşa lui era atât de murdară şi de ruptă încât valetul a trebuit să-i ofere una dintre cămăşile sale, pentru a fi îngropat.

    Charles Howard, duce de Norfolk
    Mare om politic britanic, ferm inamic al lui George III şi lider al opoziţiei faţă de acesta, în Regatul Unit, Charles Howard, duce de Norfolk ar fi fost un personaj admirabil dacă ar fi acceptat, de bună voie, să se îmbăieze. Nu a făcut-o însă niciodată şi nu-i de mirare că a rămas în istorie drept “Dirty Duke”. Valetul său obişnuia să-l îmbete zdravăn şi doar aşa reuşea să-l bage în baie şi să-l săpunească, într-o epocă în care nasurile domnişoarelor de la curtea regală deja nu mai suportau mirosul de sudoare…

    Harald I al Norvegiei
    La 20 ani, Harald a moştenit de la tatăl său conducerea câtorva stătuleţe nordice, slabe şi risipite. El a făcut atunci jurământ că nu-şi va mai tunde părul până ce nu va unifica întreaga Norvegie sub sceptrul sau. A reuşit acest lucru, dar abia peste zece ani, timp în care păduchii şi-au format adevărate comunităţi în pletele sale, de unde i-a rămas şi supranumele de Harald cel Păduchios.

    Ludwig van Beethoven
    Probabil că veţi fi uimiţi, poate chiar oripilaţi, să-l regăsiţi pe lista “nespălaţilor celebri” şi pe cel mai mare compozitor din toate timpurile. Dar acesta e adevărul: Beethoven nutrea o aversiune teribilă faţă de baie, aversiune dată de durerile pe care apa i le provoca, din cauza intoxicării cronice cu plumb. Bolnav, ursuz, neînţeles – nu doar la figurat ci şi la propriu, fiindcă avea un defect de vorbire care-i făcea pe ceilalţi să nu înţeleagă adesea sensul cuvintelor sale, Beethoven s-a retras în sine şi a devenit un mizantrop dar şi un adversar al curăţeniei. Puţinii prieteni pe care-i mai avea erau nevoiţi să-i fure, efectiv, hainele în timp ce dormea şi să i le dea la spălat.

    Karl Marx
    Filosoful de numele căruia se leagă una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii nu suporta apa deoarece îi provoca dureri atroce: gânditorul german suferea de o dermatoză extrem de gravă, manifestată prin apariţia de furuncule dureroase. El considera că igiena personală constituie un exces burghez, în schimb n-avea habar că durerile erau accentuate de fumatul excesiv şi de abuzul cronic de alcool. Marx se mândrea că paginile manuscrisului original de la Das Kapital erau pătate de propriul lui sânge, pretinzând că, prin durerile sale, simţea pe deplin suferinţele proletariatului.

    Mao Zedong
    Programele social-politice ale lui Mao au dus la uciderea a milioane de chinezi dar au ajutat la transformarea ţării sale dintr-un stat înapoiat, aproape feudal, într-una dintre cele mai mari puteri ale planetei. Atitudinea sobră, aproape cazonă, pe care liderul chinez o afişa în public nu era de complezenţă. Toată viaţa el a trăit foarte cumpătat, fără excese şi privea cu reticenţă confortul. Inclusiv baia sau spălatul pe dinţi îi provocau repulsie. De altfel, nu s-a spălat niciodată pe dinţi, ci prefera să mestece frunze de ceai, în vreme ce concubinele sale îi frecau trupul cu prosoape umede. Când un medic a avut îndrăzneala să-i ofere o periuţă de dinţi, Mao l-a privit cu dispreţ, argumentând că n-a văzut până atunci ca un tigru să-şi spele colţii.

    Che Guevara
    Revoluţionarul cel mai celebru al epocii moderne, care l-a ajutat pe Fidel Castro să ajungă la putere, iubea rugby-ul, vinul, friptura argentiniană de vită, îi plăcea să fumeze trabuc şi să poarte ceas Rolex, dar ura să facă baie. În copilărie, i se spunea “Chanco” (Purceluşul) din cauza acestei aversiuni şi se mândrea să poarte acelaşi tricou timp de o săptămână. Când a fost capturat în Bolivia, nu se mai spălase de luni de zile şi avea, în loc de pantofi, cinci perechi de ciorapi groaznic de murdari.

    #5864
    NeluNelu
    Spectator

    NA! … ca sa nu ne plictisim.

    Pe un site german a apărut povestea naşterii cancelarului Angela Merkel.
    Declaratia unui cercetător german nazist Karl Klauberg: Gretl Braun, sora Evei Braun, este mama Angelei Merkel!!!

    Ceea ce voi scrie acum, ii va soca pe unii cititori care nu au stiut acest lucru, dar in acelasi timp ii va face sa inteleaga ce se intampla in lume, cu Uniunea Europeana,
    cu centralizarea puterii, cu fascismul ascuns mascat intr-o forma “democratica”.

    Angela Merkel sa născut în DDR, porțiunea Comunist din Germania , în 1954. Biografia ei spune că sa născut pe 17 iulie 1954, și că ea este fiica unui pastor luteran de la un est-german controlat de biserică. Recent, cu toate acestea, arhivele secrete sovietice dezvăluie o cu totul altă poveste.

    Fisierele “Stasi” ale RDG (Republica Democrata Germana) indică faptul că ea a fost nascuta pe 20 aprilie 1954, precum și detalii cu privire la nașterea ei au fost incluse
    în evidențele germanului Dr. Karl Klauberg, care a fost unul dintre “medicii naziști condamnați la moarte”, de către instanțele judecătorești sovietice și închis.

    Când mai târziu a fost recunoscut ca un om de stiinta genial,el a fost eliberat după șapte ani și a fost recunoscut ca tatal inseminarii artificiale.

    Sovieticii au fost cu adevarat intrigati când au descoperit ca dr. Klauberg a păstrat mostre congelate de sperma a lui Adolf Hitler. Illuminatii au decis să încerce

    să producă un copil din sperma lui Hitler, evident, pentru scopuri oculte și sataniste. Dr. Klauberg a adus apoi pe Eva Braun (soția lui Hitler), al cărui nume a fost Gretl,

    in Germania de Est, precum și rezultatul experimentului; nu a produs un fiu biologic al lui Hitler, ci mai degrabă o fiică. Uimitor,

    Adolf Hitler s-a nascut pe 20 aprilie 1889, și Angela Merkel, a fost nascut pe 20 aprilie 1954. (20 aprilie este cu 11 zile inainte de Sabat sau sarbatoarea druidica Baltane.)

    Angela a devenit un custode al Bisericii Catolice, prin legăturile sale cu Germania de Est a Bisericii Luterane. Odată ce un german Papa ar lua tronul Romei, Angela Merkel a fost creata de a lua, de asemenea, poziția tatălui ei biologic – cancelar german. Pe 20 aprilie 2005, nazistul Joseph Ratzinger a devenit Papa Benedict al XVI-lea, (16), exact în ziua de naștere a de Adolf Hitler (evident ca e o coincidenta!!!).

    Apoi, pe 22 noiembrie 2005, fiica biologică a lui Hitler, Angela Merkel, a fost aleasa cancelar al Germaniei (alta coincidenta!!!). Ziua alegerilor, 22 noiembrie, a fost aniversarea publicării: originea speciilor a lui Charles Darwin

    Etimologia numelui lui Hitler relevă că numele înseamnă un cioban, care locuiește într-o colibă. Numele Adolf din Vechiul Înaltului germană înseamnă nobil lup. Astfel, numele său combinat indică faptul că el a fost Păstorul Wolf, sau păstor fals. Destul de ciudat, Papa Ratzinger, Papa Benedict , are, de asemenea, titlul de păstor al Bisericii, și din moment ce el a preluat mandatul, Biserica Romano-Catolică a avut un ciobanesc german. De altfel,si faptul că rasa de câine seamănă cu un lup. Știm de asemenea că Adolf Hitler era poreclit Herr Wolf. In Est prusac sediul a fost numit Wolfsschanze; sediul în Franța, a fost numit Wolfsschlucht, și sediul său din Ucraina, a fost numit vârcolac.

    Uniunea Europeana se doreste sa fie al 4-lea Reich.

    Un punct mai interesant este faptul despre cancelarul Angela Merkel care are o obsesie neobișnuită cu lucrările oculte ale compozitor Richard Wagner, care a fost un satanist. Ea a făcut cunoscuta obsesia ei într-un interviu in ziarul “Frankfurter Allgemeine Zeitung” în iulie 2005. Wagner a scris compoziția infama numita “Parsifal”, care este pur ocultă și demonică. “Parsifal” a fost un favorit al lui Adolf Hitler, care a afirmat că muzica lui Wagner i-a ocupat mintea lui.

    Angela Merkel, la fel ca Adolf Hitler, este profund fascinata de conducerea lui Wagner a Valkirii-lor.
    Falsa identitate

    Tema centrală a “acordului” de Vest a Puterilor Aliate, Vatican si sovietici a fost că fiica lui Hitler va fi ridicata la rangul de putere internațională … dar ascensiunea ei la putere nu va veni până când “Vaticanul, de asemenea, nu va avea la putere un Papa german “. În urma morții Papei Ioan Paul al II-lea, fostul nazist german Joseph Ratzinger a fost nominalizat. El a luat numele de Papa Benedict al XVI-lea la 20 aprilie 2005, în calitate de Vicar al Romei. Este o coincidenta faptul ca aceasta data a fost exact de aniversarea zilei de naștere a lui Adolf Hitler?
    În 1977, Angela Dorothea Kasner a devenit Angela Merkel cu căsătoria ei cu Ulrich Merkel fizician, dar mariajul s-a încheiat în divorț în 1982. Ea a fost aleasă cancelar al Germaniei la scurt timp după ce Papa Ratzinger a preluat conducerea Bisericii Romane de ziua lui Hitler. Frumos nu?

    De asemenea am demonstrat pe acest site ca Adolf Hitler a fost un Rothschild, fiind adus si sustinut de catre aceste familii khazare (evreiesti), care apoi au facut pe “aliatii” impotriva Nazismului, mai multe puteti citi aici:
    http://www.fara-secrete.ro/hitler-a-fost-un-membru…
    Acelasi lucru sustine si scriitorul german Jan Van Helsing, ca Angela Merkel este fiica secreta a lui Hitler a si alti doi fii care sint guvernatori in Statele Unite.
    SURSE
    1. http://www.helpfreetheearth.com/news501_Merkel.htm…
    2. http://www.his-forever.com/angela_merkel_and_adolp…

    #5865
    NeluNelu
    Spectator

    Totul despre Transnistria

    Transnistria în sens geografic este delimitată de malul de 800 km al Nistrului, de malul de 600 km al Bugului şi litoralul de 150 km al Mării Negre (1).
    Prin români transnistrieni înţelegem însă pe toţi cei de dincolo de Nistru,cuprinzând Podolia şi mergând până la Nipru ba chiar Don, în Crimeea, Caucaz şi Siberia.
    Începuturile întinderii marginii estice a românităţii la est de Nistru se regăsesc în simbioza dintre tyrageţi (geţii de la Tyras sau Nistru), deci între supuşii lui Burebista, care la gurile Bugului stăpânea Olbia şi românii ale căror urme se găsesc la tot pasul.
    Din vremuri foarte vechi a început între români şi ruteni sau ucrainieni un vădit proces de interpenetraţie etnografică şi demografică continuat în decursul veacurilor prin colonizări şi emigrări ale acestor două rase. Stăpânirea cnejilor bolohoveni se afla pe cursul râului Sluci şi pe Bugul superior care sunt şi cei care îi vor preceda pe cazaci (2).
    Istoricul ucrainian V. B. Antonovici scria în 1885 că nici dreapta nici stânga Nistrului „nu a aparţinut nici principilor halicieni nici altor principi ruşi” (3). Lupta corp la corp cu triburile slave şi turaniene nu va împiedica realizarea statului moldovean în sec. XIV, principatul de la Baia alăturîndu-se altor aşezări româneşti mai vechi, unele răspândite până în Polonia şi Volhinia (4). Între voievozii bolohovenilor mai cunoscuţi sunt Alexandru din Belţi şi Gleb al lui Ieremia (5). Încă la debutul mileniului al II-lea, această românitate era destul de puternică, surse scandinave din veacul XI semnalând prezenţa „blakumenilor” dincolo de Nistru, iar o cronică veche rusească menţionează pe aceiaşi „volohove” în zonă (6).
    În Crimeea ne întâmpină la 1287 un Crăciun, la 1280 o „unguroaică Mărioara” de la Caffa, iar în sec. XV „ungurii” Radu, Stanciu, Stoica în aceeaşi colonie (7), elementul românesc cunoscând iată din excesul său de vitalitate şi fenomenul de diasporă.

    La 25 mai 1455 orăşenii din Cetatea Albă nemulţumiţi de acţiunile piratereşti ale genovezilor din castelul Lerici de la gurile Niprului pun stăpânire pe această fortificaţie şi îi trimit captivi domnitorului Petru Aron pe conducătorii cetăţii (87).

    Podolia epocii lui Ştefan cel Mare este socotită de N. Iorga ca aparţinând „de fapt nimănui”, deşi succesiv ţinuse nominal de cnejii tătari, Marele Cnezat al Lituaniei şi Polonia. Pe nesimţite s-a născut o Moldovă „nouă” dincolo de Nistru cu sate din ce în ce mai numeroase. Cetatea Lerici este ocupată de Moldova între 1455-1475.

    Cazacii români

    Ştefan Bathory într-o scrisoare către înalta Poartă arată că întinderile dintre Bug şi Nipru erau populate cu o adunătură de oameni compusă din poloni litvani, moscali şi români. Cazacii sunt strânşi dintre moscali şi români (8). Prin denumirea de cazac, tătarii înţelegeau vagabond. Hatmanul lor Dumitru Vişnovieţchi se cobora dintr-o soră a lui Petru Rareş. A pretins şi scaunul Moldovei (9). După Ioan Vodă cel Cumplit, cazacii vor năvăli în Moldova de mai multe ori aducând cu ei „Domnişori” – fii adevăraţi sau închipuiţi de dincolo de Nistru ai domnilor de odinioară ai Moldovei.

    Ioan Nicoară Potcoavă a fost primul hatman ales de întreaga Sece Zaporojeană. El va reuşi să ocupe pentru scurt timp tronul Moldovei şi acelaşi noroc şi-l vor încerca şi alţi români din fruntea cazacilor: Alexandru şi Constantin Potcoavă (10), Petre Lungu, Petre Cazacu. Rangul suprem de hatman al cazacilor îl vor mai deţine dintre românii transnistrieni Ion Grigore Lobodă, Tihon Baibuza, Samoilă Chişcă, Ion Sârcu, Opară, Trofim Voloşanin (Românul), Ion Şărpilă, Timotei Sgură, Dumitru Hunu şi eroul legendar al cazacilor în lupta pentru independenţa Ucrainei, Dănilă Apostol. Pe tot parcursul sec. XVI – XVIII, înalte ranguri printre cazaci le-au avut polcovnicii Toader Lobădă, (în Pereiaslav), Martin Puşcariu (în Poltava), Burlă (în Gdansk), Pavel Apostol (în Mirgorod), Eremie Gânju şi Dimitrie Băncescu (în Uman), Dumitraşcu Raicea (în Pereiaslav) comandantul Varlam Buhăţel, Grigore Gămălie (în Lubensc), Grigore Cristofor, Ion Ursu (în Raşcov), Petru Apostol (în Lubensc). Alţi mari comandanţi de unităţi căzăceşti dintre „dacii transnistrieni” sunt: Ţopa, Scapă, Ţăranul, Moldovan, Munteanu, Procopie, Desălagă, Drăgan, Gologan, Polubotoc, Cociubei, Turculeţ, Chigheci, Grigoraş, Bogdan, Radul, Focşa, Basarab, Grigorcea, Borcea, etc. Mulţi din ei vor fi semnatari ai documentelor de unire a Ucrainei cu Rusia de la 18 ianuarie 1654 (11), iar alţii precum generalul Ciorbă şi coloneii Mândra, Ghinea şi Brânca vor intra în servicul Rusiei (12).

    Domnii Moldovei au stăpânit Transnistria

    După ce în 1574, Ion Vodă Armeanul pomenea de „ţara noastră a Moldovei de dincolo de Nistru”, după ce în 1602 boierii (13) vorbesc de neamurile lor de peste Nistru, Ghe. Duca devine la 1681 „Despot al Moldovei şi Ucrainei” (14) împlinind pe lângă rolul de domnitor al Moldovei şi rostul de hatman (15) şi administrator al Ucrainei, unde în vremea aceasta se vor scrie şi acte redactate în româneşte (16). Dacă până acum doar hotarul etnic depăşise Nistrul, Duca va duce şi hotarul politic în zona transnistreană având în stăpânire toate teritoriile dintre Carpaţi şi Nipru. După el au mai deţinut conducerea Ucrainei, Ştefan Movilă, Dimitrie Cantacuzino şi Ene Drăghici, iar cu mari funcţii au fost şi Simeon Paliş şi Sandu Colţea (17).

    Consecinţă a stăpânirii lui Duca Vodă (care a ridicat curţi domneşti la Ţicanova pe Nistru şi Nimirov pe Bug) Moldova continuă până la 1765 să administreze şi malul stâng al Nistrului (18).

    Importantele centre ale Transnistriei erau Movilăul, Dubăsari, Silibria, Iampol, Jaruga, Raşcov, Vasilcău. În noua oblastie formată de ruşi la Oceakov (la a cărei construcţie Petru Şchiopu participase cu 15.000 salahori şi 3.000 care) au primit în sec. XVIII pământuri boierii: Cantacuzino, Rosetti, Catargiu, Badiul, Sturza, Manuil, Macaresu, Cucu, Boian, Iliescu, Sabău, Cănănău, Crăciun, Pascal, Hagilă, Săcară, Nicoriţă, Ghenadie, Dodon, Zurucilă etc. Cetatea a fost cerută de Mihai Viteazul la 1600 şi apărea încă de pe atunci, ca fiind unul din oraşele Moldovei). Într-un recensământ din 1793, între Nistru şi Bug din 67 de sate, 49 erau exclusiv romăneşti (19).

    Biserica transnistreană subordonată din vechime bisericii române

    Ţinutul gravita şi bisericeşte spre Moldova, astfel la 1657 mitropolitul Sucevei hirotoniseşte pe Lazăr Branovici ca episcop la Cernigov (20). Într-un act dat la Thighina în 1769 se face următoarea precizare privind subordonarea bisericească: „mitropolitul Proilavei (Brăilei), al Tamarovei (Reniului), al Hotinului, al tuturor marginilor Dunării şi al Nistrului şi al întregii Ucraine a hanului” (21). În câteva rânduri ţinutul dintre Nistru şi Bug a intrat sub jurisdicţia episcopiei Huşilor. După 1792 (dată la care ruşii ating Nistrul) Transnistria va aparţine bisericeşte de Ecaterinoslav în fruntea căreia însă era românul Gavril Bănulescu-Bodoni, care după anexarea Basarabiei va reuni sub aceeaşi mitropolie Chişinăul, Hotinul şi Oceacovul „fiindcă în ţinutul Oceacovului precum şi în Basarabia locuiesc moldoveni, vlahi, greci, bulgari şi colonişti de diferite neamuri, iar ruşi sunt foarte puţini”. Din 1837 se va înfiinţa eparhia Chersonului şi Tauridei cu reşedinţa la Odessa (22). Pe malul stâng al Nistrului şi pe alocuri şi în stepa Chersonului până la Bug, erau aşezări în care fiinţau cam 100 de biserici moldoveneşti, iar tot sudul Rusiei până aproape de Kiev era în stadiul de colonizare abia cu două decenii înainte de răpirea Basarabiei (23).

    În 1717 domnul Moldovei, Mihai Racoviţă, atestă printr-un act o dăruire de moşie făcută peste Nistru lui Apostol Leca (24).

    Capitala unei ţări poartă numele unui român transnistrean

    Ruşii vor ajunge în 1772 la Bug, în 1792 la Nistru şi în 1812 la Prut. La fiecare din aceste etape Rusia avea şansa să obţină clauze privind dreptul supuşilor creştini rămaşi sub suzeranitate turcească să se mute între graniţele ei pentru a-i coloniza. Ţarii doreau ca sudul Ucrainei să nu rămână nepopulat. Astfel la 1739 Constantin şi Dumitraşcu Cantemir (urmaşi ai celui ce la 1711 au trecut Nistrul cu 4.000 moldoveni) conduceau voluntarii moldoveni în luptele cu turcii şi încheiau la 5 septembrie o convenţie cu Rusia obţinând recunoaşterea independenţei ţării (25). La retragerea ruşilor aceştia au luat cu ei pentru colonizări peste 100.000 de suflete.

    Ecaterina a II-a ne-ar fi mutat pe toţi la est de Nistru

    La 1769-1774 la curtea Ecaterinei a II-a se făceau proiecte de „transplantare a populaţiei amânduror Principatelor”, iar la 1792 se raporta că au fost aşezaţi între Nistru şi Bug „două treimi din locuitorii Moldovei” fiind vorba ca acestei „Moldove Noi” să i se dea autonomie şi domn pe A. I. Mavrocordat (26). Acordând scutiri de serviciu militar şi dări, acoperind cheltuielile de călătorie, asigurând autonomie, biserică românească, magistraţi români, şcoală de limbă populară, tipărire de cărţi în limba română şi chiar pecete cu capul de zimbru, Ecaterina a II-a atrăgând deja români din principate şi Transilvania reuşeşte la 1783 să aşeze chiar dincolo de Bug 2.000 de familii cu 15 biserici româneşti (27). Se făceau colonizări chiar şi în jurul Kievului, dar şi în sudul Rusiei, aducându-se câte 25-40 de familii pentru o aşezare. Ciobanii din Ardeal s-au aşezat în Crimeea, la Marea de Azov până în Caucaz sau în Donbas. Salariaţi din direcţia oficiului de studii sub conducerea lui A. Golopenţia în cercetările etnografice şi folclorice efectuate dincolo de Bug între 1942-1944 găsesc în oraşul Melitopol de la Marea de Azov, unicul restaurant din localitate cu numele de Bucureşti. Bătrânii spuneau că fiecare familie primise 50 ha, două perechi de boi, scutiri pe 50 de ani, şi că sosiseră din sudul Basarabiei (28).

    Cu gust pentru numele antice, Ecaterina a II-a va construi puternice fortăreţe pe malul stâng al Nistrului: Tiraspol în faţa Tighinei şi Ovidiopol în faţa Cetăţii Albe (29). Marea majoritate a transnistrienilor fiind români, aceeaşi Erhani, Soltani, Buşilă, Codreanu, Munteanu, Braşoveanu, Ardeleanu, Eşanu vor fi mâna de lucru la ridicarea Odessei, dar şi printre fruntaşii locali. Bănulescu e cel care sfinţeşte temelia oraşului Odessa şi contribuie la planul de organizare al oraşului, iar Manole e menţionat ca arhitect pe lângă guvernator. Pe firmele Odessei apăreau ciobotarul Ştirbei, croitorul Sturza, restaurantul Catargi, iar suburbia „Moldovanca” populată cu români va deveni un oraş întreg cu peste 40.000 de locuitori (30).

    Românii pun bazele culturii ruse

    În 1796 la Dubăsari ori Movilău s-a tipărit primul volum de versuri în limba română (versuri originale şi traduceri de I.Cantacuzino) (31). În 1799 rusul Pavel Sumarcov notează că în Ovidiopol, Tiraspol, Grigoriopol, Dubăsari, Mălăieşti majoritatea locuitorilor sunt moldoveni (32).

    Cultura românească a influenţat şi cultura ucrainienilor şi ruşilor prin românii ce şi-au găsit rosturi în Rusia. Petru Movilă a devenit mitropolit al Kievului şi întemeietorul Academiei ruseşti. Călugărul român Paul Berândă este întemeietorul lexicografiei ruseşti. Milescu Spătaru pe lângă activitatea diplomatică şi ştiinţifică a fost învăţătorul lui Petru cel Mare. Dimitrie Cantemir a depus o rodnică activitate ştiinţifică fiind şi consilier intim al împăratului. Herăscu (Hirăstov) a fost literat şi întâi curator al universităţii din Moscova (33). Dosoftei va ajunge episcop al Azovului, Antonie (trecut peste Nistru împreună cu cei peste 100.000 moldoveni la 1739) a devenit mitropolit de Cernigov şi Bielgorod. Mihail Strilbiţchi din Moldova îşi va muta tipografia la Dubăsari apoi la Movilău. Ioan Silviu Nistor în „Istoria românilor din Transnistria” mai aminteşte de un român Turcu ca autor al codului penal rusesc, de Mihail Voloşaninov ca organizator al Ministerului de externe rus şi Grigore Voloşeninov (Românul) de asemenea diplomat al Rusiei (34). Literatura rusă recunoaşte că poezia rusească modernă începe cu Antioh Cantemir. Prin Dimitrie Cantemir, prin Spătaru Milescu (care în China la popasuri dă comandă cazacilor să îi cânte „Dunăre,Dunăre”), prin Leon Donici şi alţii capătă nişte mari oameni de cultură (35).

    În 1737 se năştea în Rusia, Nic Bantânş Camenschi urmaş de boier moldovean ce va deveni membru de onoare al Academiei ruse şi universităţii (36). Mihai Frunză geniu militar al Armatei Roşii, mort în 1925 la 40 de ani, este cel al cărui nume l-a purtat capitala R.S.S.Kirghiză (Frunze) şi Academia militară a URSS. Acesta se născuse în Turkestan, urmare a unor colonizări ale basarabenilor şi transnistrienilor în 1878 în regiune (37). În 1854 se stingea la Odessa Al. Sturza, filozof al religiilor. N.Donici a întemeiat în 1908 la Dubăsarii Vechi, Observatorul de astronomie fizică (38). Guvernul rus refuză oferta lui Mihail Stroescu (fratele filantropului V. Stroescu) de a finanţa deschiderea unei catedre de limba română la Universitatea din Odessa.

    Academicianul sovietic L. S. Berg, afirma: „Moldovenii ce locuiesc în Moldova, Basarabia şi până în guberniile învecinate, Podolia, Herson, iar într-un număr mai mic în gubernia Ecaterinoslav sunt români”, iar Take Ionescu privitor la Rusia „este duşmanul nostru natural” (39).

    Toponimia confirmă românitatea Transnistriei

    Iată în continuare o serie de nume ale localităţilor de dincolo de Nistru: Singuri, Voloşovca, Cioban, Beseni, Voloşschie, Caracinţi-Valahi, Cotiujani, Uşiţa, Voloşcovţa, Bârliadca (lângă izvoarele Bugului); Glodoasa, Troianca, Mamaica, Adăbaşi, Alexandria, Perepeliţino, Şantuia, Malai (pe lângă Kirovograd); Buric, Fundescleevca, Vărsaţi, Curecni (între Cigirin şi Novomirgorod); Băbanca, Burta, Tecucica (lângă Novoarhanghelsk); Răzmeriţa, Şelari, Moldovca, Moldovscaia, Odaia, Moldovanca (lângă Olviopol); Arcaşi, Cantacuzinca, Moldovca Braşoveanovca, Pădureţ, Urâta, Şerbani, Arnautovca (lângă Voznerensk); Baraboi, Grădiniţa, Dobrojeni, Grosulovo, Moldovanca (lângă Odessa); Coşuri, Guşa, Şura-Bondureni, Buda, Soroca, Chişleac, Bursuci, Odaeva, Şura (lângă Gaisân) etc.

    Th. Burada înfăţişează din gubernia Cherson în 1893 următoarele sate moldoveneşti: Iasca, Grădiniţa, Sevărtaica, Belcauca (spre Ovideopol), Mălăieşti, Floarea, Tei, Coşarca, Buturul, Perperiţa, Goiana, Siclia, Corotna, Cioburceni, Speia, Caragaciu, Taşlâc, Doroţcaia, Voznisevsca (pe Bug), Moldovca şi Cantacuzinovca. Acelaşi aromân Burada în 1906 găseşte în Podolia satele româneşti: Lescovăţ, Ruda, Ivaneţ, Rogozna, Studeniţa, Uşiţa, Lipciani, Serebia, Buşa, Coşniţa, Gruşca, Ocniţa, Camenca, Lăpuşna, Sărăţei, Râbniţa, Botuşani, Pietrosul, Slobozia, Domniţa, Balta, Moşneagul, Senina, Bursucul (40).

    Tot atunci potrivit cifrelor oficiale existau în Cherson şi Podolia 532.416, în Ecaterinoslav 11.813, iar în Taurida (Crimeea) 4.015 români. Aprecierile asupra cifrelor reale merg până la 1.200.000. Încă de la mijlocul secolului XIV se găseau în Transnistria peste 400 de sate curat româneşti (41).

    Alexis Nour (care a identificat în Transnistria o localitate „Nouroaia”) numeşte ca ultime sate ale zonei compact româneşti spre răsărit Glodoşi – cam la aceeaşi paralelă cu Cernăuţiul şi Şerbani -la o paralelă cu Iaşul însă la 200-250 km de la Nistru (42). Acesta a găsit în Kiev un liceu care purta numele celui care îl întreţinea prin donaţii uriaşe „Pavel Gălăgan”. La fel de vestiţi erau cei din familiile Funduclea (numele îl purta şi o stradă în Kiev), Cordunean, Frunzetti, Macarescu, Bontaş, Gredescu etc. (43).

    Dintre numele de ape din Transnistria amintim Tiligul, Ingul, Inguleţul, Baraboi, Volosica, Balacliica, Berezan, Cuciurean, Tigheci, Putred, Soroca, Ocniţa, Dârla, Udici, Sahaidac (veche denumire pentru desagă), Moldovca, Buşa, Tătrani, Humor, Merla, Uşiţa etc. (44).

    În 1918 Transnistria cânta „Deşteaptă-te române”

    Între 1909 şi 1913 ieromanahul Inochentie a condus în Transnistria, la Balta o „mişcare” pentru reintroducerea limbii române în biserică. Zeci de mii de moldoveni veneau în pelerinaj la Balta unde li se vorbea şi li se împărţeau gazete în limba lor. Apărat de ţărani (60 vor cădea ucişi), Inochentie este ridicat de cazaci şi închis. Autorităţile vor permite însă folosirea limbii române în biserici (45).

    Pe vremea când ni se oferea Odessa

    În 1914 Austria promitea României „toată Basarabia cu Odessa” promisiune ce o va reînnoi (46).
    Prezenţa voluntarilor ardeleni şi bucovineni în Ucraina a avut un rol benefic în redeşteptarea conştiinţei naţionale la românii din Imperiul Ţarist. Ofiţerii români vor desfăşura o vie activitate culturală atrăgând de partea lor studenţii din Kiev. La Odessa se aflau 40.000 de ostaşi şi ofiţeri români din armata rusă, care vor avea şi ei o puternică înrâurire asupra studenţilor din Odessa şi împreună vor organiza un congres la 23 martie 1917. În 18 aprilie la Odessa a avut loc o manifestare a soldaţilor români la care au luat parte 12.000 de ostaşi şi studenţi basarabeni şi transnistrieni. La 9 aprilie ziarul „Cuvânt moldovenesc” publicase programul P.N.M. care cuprindea printre altele şi drepturi naţionale pentru românii de dincolo de Nistru, iar în 14 aprilie se înfiinţase „Asociaţia învăţătorilor moldoveni din Basarabia şi de dincolo de Nistru” (47). Congresul învăţătorilor români din Rusia, ţinut la Odessa, a cerut pentru transnistrieni serviciu divin, şcoli, inspectorat şcolar, episcopie la Dubăsari, seminar la Odessa, toate în limba română.

    „Pe noi cui ne lăsaţi?…”

    În şedinţa Radei ucrainene deputatul Ion Dumitraşcu (transnistrean) va protesta împotriva pretenţiilor Ucrainei asupra Basarabiei (48). Acelaşi împreună cu Ion Precul şi Valeriu Cicate vor conduce „Deşteptarea – societate naţională a românilor din Ucraina” înfiinţată la Kiev la 26 noiembrie 1917”.

    Congresul ostăşesc moldovenesc de la începutul lui noiembrie 1917 din Chişinău a avut pe ordinea de zi la punctul 8 „Moldovenii de peste Nistru” şi a hotărât ca în Sfatul Ţării, românii de peste Nistru să deţină 10 mandate (49). S-a mai cerut Ucrainei să recunoască românilor de peste Nistru, din Caucaz, din Siberia aceleaşi drepturi pe care Basarabia le recunoaşte minorităţilor etnice. Chişinăul mai cerea administraţiilor transnistriene să notifice numărul copiilor români de vârstă şcolară (50). La acest congres ţăranul transnistrean Toma Jalbă a întrebat „şi cu noi care trăim pe celălalt mal al Nistrului, cum rămâne fraţilor, pe noi cui ne lăsaţi?” (51)

    La 17 decembrie s-a organizat un congres al românilor transnistrieni la Tiraspol precedat fiind de adunări pregătitoare la Tiraspol în 16 noiembrie şi Grigoriopol în 21 noiembrie hotărându-se ca fiecare sat să trimită doi delegaţi. Ţinut sub semnul tricolorului, congresul a votat pentru crearea de şcoli naţionale cu predare în limba română şi alfabet latin, introducerea limbii române în biserici, justiţia în limba băştinaşilor, medici români la sate, moldovenii să facă armată în oastea naţională şi alegerea a opt reprezentanţi în Rada ucraineană. S-a mai hotărât tipărirea de gazete, împărţirea moşiilor la ţărani şi să se facă tot posibilul ca Transnistria să fie alipită Basarabiei. Şi cum nu ştiau dacă Basarabia va lupta pentru această alipire, sublocotenentul transnistrean Bulat atenţiona „dacă vom lăsa Ucraina să taie o ramură azi, alta mâine, din copacul nostru va rămâne buturuga” (52). Trimisul Radei ucrainene a urat în încheiere „Slavă Moldovei slobode”.

    Comitetul Naţional Român ales a deschis 52 şcoli româneşti, Rada ucraineană a aprobat manualele româneşti tipărite la Chişinău cu litere latine, Consiliul Zemstvei din Tiraspol a început să introducă şi în administratie şi în justiţie cunoscători ai limbii române. Timotei Pleşca şi Toma Jalbă au organizat batalionul românesc, ostaşii primind echipament, armament, cazarmă. Cadrele didactice nu au fost silite să urmeze cercurile de vară în limba ucraineană, ci 30 dintre ele au urmat cursuri la Chişinău. În satul Lunca s-a jucat chiar „Piatra din casă” de V. Alecsandri. Până ce teroarea bolşevică va pătrunde peste tot, pe alocuri, în şcoli şi în 1919 se mai cânta „Deşteaptă-te române”.

    În 9 ianuarie 1918 Ion Precul, moldovean din stânga Nistrului în calitate de deputat în Rada ucraineană ia cuvântul şi cere drepturi egale pentru compatrioţii lui (53). Se preconiza un congres general al românilor din Ucraina în iunie 1918, dar abia în decembrie 1919 la o Adunare naţională au cerut organizarea lor într-un stat naţional. La 21 martie 1919, în urmărirea bandelor bolşevice, românii trec Nistrul şi ocupă pentru scurt timp Tiraspolul şi Razdelnaia.

    La Conferinţa de pace de la Paris, România nu a reclamat Transnistria şi rămân de domeniul istoriei motivele pentru care dezrobirea fraţilor transnistrieni nu s-a înfăptuit atunci, fiind siliţi să înfrunte încă o epocă de suferinţe, după spusele lui Dominte Timonu (născut în Măhala lângă Dubăsari, membru mai apoi al Fondului Literar al Uniunii Scriitorilor din România) perioada a fost „mai grea şi mai cumplită” (54). Într-o cuvântare ţinută la Varşovia în noiembrie 1920, Take Ionescu spunea că „600.000 de români trăiesc dincolo de frontiera estică” (55). În aprilie 1920 încep mari revolte ţărăneşti, răsculaţii conduşi de Tutunică ocupă Balta, răscoala întinzându-se în raioanele Codâma şi Ananev (raion despre care „Marea enciclopedie rusă” spunea că „moldovenii sunt locuitorii autohtoni ai raionului”). În 1922 sub conducerea lui Chirsula revolta a reizbucnit. După înăbuşirea în sânge a acestora s-au făcut deportări în masă (56).

    RASSM-un stat românesc între Rusia şi România Mare.
    Opoziţie ucraineană la crearea RASSM

    După declaraţia din 3 august 1923 a Guvernului Sovietic privind nationalităţile şi libera folosire a limbii materne şi ca urmare a tendinţelor hotărâte de ucrainizare, la 3 septembrie se întrunesc la Balta delegaţii satelor româneşti. Ucrainienii au făcut opoziţie la organizarea unei republici autonome (57).

    Şi totuşi în 12 octombrie 1924 se crează Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (58) în cadrul Ucrainei, capitala fiind Balta, iar din 1928 Tiraspolul cu graniţa vestică fixată declarativ pe Prut. La Bârzula în aprilie 1925 Congresul Pan-Moldovenesc a fixat graniţele şi Constituţia recunoscută de ucrainieni la 10 mai.

    Cu o suprafaţă, la 1934, de 8.434 km2 şi o populaţie de 615.500 locuitori din care 80% români, noua republică cuprindea raioanele: Balta, Bârzula, Camenca, Crut, Dubăsari, Grigoriopol, Ananiev, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol. A fost creată pentru a aţâţa pe nemulţumiţii din Basarabia. Vintilă Brătianu considera cu luciditate că „crearea unui stat român între Rusia şi noi” va permite dezvoltarea în URSS „a unei vieţi naţionale româneşti” (59).

    Tiraspolul în alfabet latin

    Moştenirea lăsată de ţarism era înfiorătoare: populaţia agramată, şcoli de limbă maternă lipsă, conştiinţa naţională stinsă, oamenii în mare parte neştiind de unde se trag şi cine sunt, limba la condiţia de limbă păsărească (60). Demn de menţionat că în RASSM i s-a spus limbii pe nume, după cum reiese din paginile săptămânalului „Plugarul roşu” din 21 august 1924 (ce apărea din 1 iulie): „s-a hotărât ca în şcoale, case şi în aşezăminte de cultură românească să se întrebuinţeze limba românească” (61).

    Au funcţionat 145 şcoli româneşti gimnaziale, 18 şcoli româneşti de rang liceal, institut agronomic, unul pedagogic şi politehnică, cu o populaţie şcolară românească totală de 24.200 din care 800 studenţi. Din 1933 se introduce alfabetul latin. Apar publicaţii cum ar fi: „Plugarul roşu”, „Moldova Socialistă”, „Comsomolistul Moldovei”, „Moldova literară”, „Octombrie”, „Scânteia leninistă”. Mai existau staţie radio la Tiraspol, Corul de Stat „Doina”, teatrul de stat şi secţie română la Şcoala teatrală din Odessa, institut de cercetări ştiinţifice şi tânăra republică avea un Congres General al Sovietelor, parlament local, guvern şi chiar un preşedinte de republică (62).

    Revenirea la „limba moldovenească” s-a făcut cu puşca

    În 1937 însă, intelectualitatea din RASSM a fost acuzată că a făcut jocul duşmanului de clasă (63) şi a fost exterminată în mod barbar. Începând cu întregul guvern al republicii şi terminând cu inimoşii scriitori transnistrieni între care: Nicolae Smochină, Toader Mălai, Nicolae Ţurcanu, Simion Dumitrescu, Petre Chioru, Mihai Andreescu, Mitrea Marcu, Alexandru Caftanachi, Iacob Doibani, Ion Corcin, Dumitru Bătrâncea, Nistor Cabac. Atrocităţile staliniste au mers până acolo încât în satul lui Toma Jalbă (Butor-raionul Grigoriopol) au fost împuşcaţi 167 bărbaţi din cei 168 (64).

    Datorită colectivizărilor forţate şi închiderii bisericilor (încheiată în 1938) a avut loc un adevărat exod peste Nistru atât de intens încât a fost nevoie de un lagăr pentru refugiaţii transnistrieni, iar numărul intelectualilor originari de dincolo de Nistru ajunsese atât de mare încât la Chişinău, Cluj şi Iaşi, apar reviste ale acestora: „Tribuna românilor transnistrieni” (65) condusă de Şt. Bulat, „Transnistria” redactată de Ilia Zaftur, respectiv „Moldova Nouă” redactată de N. Smochină. Grănicerii ruşi trăgeau fără milă în cei pe care îi descopereau trecând Nistrul. Astfel de evenimente erau obişnuite, însă la 23 februarie 1932 a fost un adevărat masacru fiind ucişi 40 de bărbaţi, femei şi copii, fiind un subiect de discuţie în parlament şi în presa internă şi internaţională (66).

    Înainte de 28 iunie 1940 şi în zilele următoare se vorbea despre reunirea noilor teritorii dintre Prut şi Nistru cu RASSM.

    Agenţia RATAU transmitea din Balta despre mitingul consacrat susţinerii „întrunirii poporului basarabean cu poporul RASSM.” Ecouri ale intenţiei CC al PC din URSS din 11 iunie 1940 se regăsesc în paginile Moldovei Socialiste din 13 iulie 1940: „cu mare bucurie am aflat noi că Sovietul Comisarilor Poporului din CC al PC Unional au susţinut rugămintea organizatorilor Moldovei şi au intrat cu propunere în Sovietul Suprem al URSS de a întruni locuitorimea Basarabiei cu locuitorimea RASSM şi organiza Republica Confederativă SSM”.

    Kremlinul comandase culegerea de date în vederea luării hotărârii privind structura administrativ teritorială a RSSM. Un asemenea raport datat la 15 iulie 1940 şi semnat A. Scerbacov care ţinând cont de considerente etnice, istorice, economice, propune pe lângă cedarea dintre judeţele basarabene doar a Hotinului (care împreună cu Cernăuţiul să aparţină Ucrainei), iar din RASSM să cedeze Ucrainei doar raioanele Balta şi Pesceansc. Viitoarea Moldovă urma să aibe 5 regiuni: Bălţi, Chişinău, Bender, Akkerman şi Tiraspol cu raioanele Ananiev, Valea Hoţului, Grigoriopol, Dubăsari, Camenca, Codâma, Cotovsc, Ocna Roşie, Râbniţa, Slobozia, Tiraspol şi Cerneansc). Regiunea Tiraspol ar fi avut 518.385 locuitori (67).

    Conducerea fostei RASSM propune şi ea cedarea către Ucraina pe lângă Bucovina de Nord doar a Hotinului, Ceţătii Albe şi Chiliei, iar de la est de Nistru să fie cedate doar raioanele Codâma, Balta şi Pesciana (68).

    Sfâşierea Transnistriei

    Kievul însă prin preşedintele Sovietului Suprem al Ucrainei, M. Greciuha cerea la 22 iulie 1940 ca Ucrainei să-i revină pe lângă Bucovina de Nord, Hotin, Akkermann, Chilia şi a Ismailului, Bolgradului şi a opt din raioanele RASSM (Codâma, Balta, Pesciana, Ananiev, Valea Hoţului, Ocna Roşie, Cerneansc, Kotovsk) (69). Deşi în urma analizării propunerilor Ucrainei şi RASSM, A. Gorkin, secretar al prezidiului Sovietului Suprem propunea lui G. Malenkov secretar al CC al PCUS să se adopte varianta RASSM (70), în 2 august 1940 Sovietul Suprem a adoptat legea formării RSSM în varianta propusă de Ucraina (71).

    La 10 mai 1941 se respingeau demersurile cetăţenilor din următoarele localităţi transnistriene de a trece din componenţa Ucrainei în componenţa Moldovei: Timcov (raionul Codâma) Stanislavca (raionul Kotovsc), Culmea Veche ( raionul Kotovsc), Grebenichi şi Slaveano-Serbca ( raionul Grosu) şi dau curs doar cererilor satelor Doroţcaia Nouă şi Sadovo (raionul Ocna Rosie) (72).

    Iată câteva din numele localităţilor din fosta RASSM care treceau la Ucraina: Lunga, Hârtop, Visterniceni, Borş, Dabija, Carleşti, Şerpa, Culmea Veche şi Nouă (raionul Bârzu); Valea Hoţului, Tocila, Grecu, Perişori, Handrabura, Şalpani (raionul Nani); Păsat, Holmu, Pârlita, Păsăţel, Mironi, Bănzari, Bursuci, Moşneanca, Raculova, Herbina (raionul Balta), Budăi, Buza, Strâmba, Broşteni, Slobozia, Buchet, Timcău, Ploţi, Şerbi (raionul Crutâi); Ocna Roşie, Clăveni, Tiscolung, Tiscol, Odaie, Ideia, Coşari, Dihori, Mironi, Slobozia, Dubău, Ţâbuleanca, Sahaidac, Topala, Ciorna, Perlicani, Basarabia, Bahta, Mălăieşti, Ilie, Brânza, Untilovca, Găvănosu (raionul Ocna Roşie). Multe din numele românesti vor fi schimbate: Bârzu în Kotovsk, Mărculeni în Dimovka, Voloşca în Pisariovka, Întunecata în Svetloe, Nani în Ananiev, Vrabie în Vradievka, Valea Hoţului în Dolinskoie, Mălai în Karataevka, Urâta în Elenovka etc. (73)
    Numele moldovenilor au fost ucrainizate, şi ele: Sandu, Rusu, Buzatu, Cherdevară au devenit peste noapte: Sandulenko, Rusulenko, Buzatenko. Kerdevarenko (74).

    Transnistria – a XI-a poruncă a decalogului românesc
    Sub administraţie românească

    Între 19 august 1941 şi 29 ianuarie 1944, România a avut sub administraţie temporară „Transnistria” ce se întindea între Nistru şi Bug până la limanul Niprului, iar în nord până la apa Niomjâi şi a Rovului. Teritoriul în suprafaţă de 44.000 km2 şi o populaţie de 1,2 millioane locuitori a fost împărţit în 13 judeţe: Ananiev, Balta, Berzovca, Dubăsari, Golta, Jugastru, Movilău, Oceacov, Odessa, Ovidiopol, Râbniţa, Tiraspol, Tulcin. În vederea deschiderii şcolilor în 1941, primarii urmau să consulte imediat obştile locale spre a stabili limba de predare a învăţământului (rusă sau moldovenească) după alegerea obştei (75).

    Păstrând vechea împărţire în 64 de raioane, din cei 1.623 funcţionari, doar 398 proveneau din România. Din cele peste 1.000 de biserici desfiinţate de comunişti, în 1943 nu erau încă reparate doar 76. Alături de 219 preoţi localnici mai slujeau 250 preoţi din ţară. S-au organizat cursuri pentru 800 cadre didactice, româneşti din Transnistria, apar publicaţii ca: „Transnistria”, „Glasul Nistrului”, „Bugul”, „Gazeta Odessei”, „Ţara Bugului”, „Molva”. La Tiraspol s-a înfiinţat Liceul românesc „Duca Vodă”, iar cinematografe în Tiraspol, Ananiev şi Odessa. Reprezentaţii cinematografice au avut loc în toate satele Transnistriei (76). În satul Hârjău au fost repatriaţi români din Kuban (504 familii de dincolo de Bug au fost repatriate între Prut şi Bug la începutul acţiunii) (77). Din relatările bulibaşei Coca din Sinteşti – Ilfov, pe malul Bugului era amenajat un fel de lagăr unde au fost adunaţi 2.600 ţigani (78).

    În 1944 odată cu înaintarea frontului, cea mai mare parte a Transnistriei a fost încorporată în RSS Ucraineană, iar raioanele Camenca, Râbniţa, Dubăsari, Grigoriopol, Tiraspol, Slobozia în componenţa RSS Moldoveneşti, situaţie existentă şi în prezent.

    O Românie extrem-orientală

    În 1966 R. Udler precizează că 240 localităţi cercetate în cadrul Atlasului Lingvistic Moldav se aflau în Ucraina (Transcarpatia, Cernăuţi, Odessa, Nicolaev, Kirovograd, Dniepropetrovsk, Zaporojie, Doneţk, Lugansk), în RSSA Abhazia, în Khirghizia. Mai erau materiale necartografiate şi pentru Omsk şi Primorsk. V. Buescu aduce date noi privind diaspora românească de peste Ural. În regiunea Orenburg şi Turgai există sate pur moldoveneşti. În satul Berdianski locuiesc basarabeni care mai întâi fuseseră colonizaţi în Simferopol. În satul Abiarski a întâlnit familii cu numele Şeptechiţă. În regiunea Samarkand există un sat exclusiv moldovenesc, iar în satul Orheievka din Semipalatinsk trăiau coloni din Orhei. Sate româneşti sunt în jurul Omskului şi Akmolinskului şi în regiunea Tansk. În jurul oraşului Irkutsk există români, unul din sate fiind Ceremskov. Lângă Vladivostok pe fluviul Usuri există sate ca:Teiul, Zâmbreni, Bogatârca, Kişinovka, Bălcineşti, Dunai, Basarabia Nouă, Logăneşti cuprinzând la 1968, 30.000 moldoveni. Pe Amur, lângă Habarovsk, există sate ca: Inul, Aur, Dunărea. În Manciuria erau înainte de război 20.000 de români. S-au semnalat pescari români din Primorsk care au cerut azil în Japonia (79).

    Între multele valuri de deportări, emigrări, colonizări ale românilor spre est, un rol important l-a avut şi strămutarea în Siberia şi Kazastan între 1906-1914 a 60.000 basarabeni şi crearea unei adevărate Românii extrem-orientale (80).

    Câţi aţi muri pentru tricolor? Ea a făcut-o!

    În Ucraina, la recensământul din 1989, existau la est de Nistru români în regiunea Odessa care cuprinde însă şi sudul Basarabiei (149.534), Nikolaev (16.673), Kirovograd (10.694) şi alte regiuni (73.128) (81). Exista în 1992 la Odessa o Societate Culturală Românească „Luceafărul” care edita şi un săptămânal cu acelaşi nume condus de Vadim Bacinschi. Maria Margarit din Ananiev spunea de acest săptămânal că este un „alin pentru durerea ce mă încearcă” şi că „ne dor schimbările cărora au fost supuse cândva denumirile satelor noastre” şi vorbeşte de „existenţa de veacuri a noastră pe aceste locuri” (82).

    Interesele ruseşti în zonă a căror expresie este conflictul început în 1992 şi tendinţele centrifuge continuate până în prezent împiedică accesul la viaţa naţională măcar pentru românii transnistrieni din raioanele Moldovei. Dacă la început 26.000 elevi din Transnistria au cerut grafie latină, în urma presiunilor rusofonilor au rezistat doar şcolile nr. 20 din Tiraspol (despre care T. Tabunşcic vicepreşedinte al Societăţii „Transnistria” (83) anunţă că a crescut de la 30 la 700 de elevi); nr.4, 17, 18, 19, din Bender (Tighina) şi nr. 12 din Râbniţa (84). În întreaga Transnistrie moldovenii deţin 40% din populaţie (ruşii şi ucrainenii deţin doar 22, respectiv 28%); în Tiraspol unde în 1940 aveau 65% mai deţineau în 1989 abia 12% (86).

    În Cocieri (satul transnistrian care i-a dat pe prozatorul şi regizorul Ioviţă Vlad şi academicianul I. Capiton Lupol) învăţătoarea Maria Gherasim Isaicul în timpul conflictului pleca şi se întorcea de la şcoală purtând cu ea, tricolorul. Într-o noapte au ucis-o şi au aruncat-o în fântână (85). Ferice de copiii ce au avut-o în frunte. Vai nouă ce le permitem unor analişti români (nu doar lui Smirnov şi armatei a XIV-a) să afirme categoric că nu avem interese în Transnistria şi că aceasta nu aparţinuse nicicând României.

    Cu gândul la aceşti bravi români transnistrieni va fi zis probabil C. Coposu că „integritatea noastră teritorială până la frontierele estice ale neamului este o obligaţie sfântă, ca a XI-a poruncă a decalogului românesc”.

    Autorităţile autoproclamatei Republici Moldovene Transnistriene de azi controlează pe lângă raioanele de la est de Nistru şi oraşul Tighina care este în Basarabia. În 1992, după ce armata Moldovei a intrat în Tiraspol, a primit ordin de la Snegur să se retragă. Ostaşii au plâns de necaz. Chişinăul este îndreptăţit conform dreptului internaţional să restabilească ordinea constituţională în zonă însă a avut şi are nişte ezitări cel puţin suspecte.

    Sper, stimate cititorule, că te-ai convins că avem oarece interese şi dincolo de Nistru, cu toate că probabil eşti tipul de român care se revoltă că americanii nu ştiu de spaţiul nostru mioritic, dar care permite cu seninătate să fie ţinut în beznă de o şcoală ce nu i-a dat nici cele mai elementare date despre fraţii săi din Transnistria, Transcarpatia, Pocuţia, Bucovina de Nord, Basarabia de Nord, Herţa, Basarabia de Sud, Cadrilater, Timocul sârbesc şi bulgăresc, Banatul de Vest, Ungaria de est, despre fraţii săi aromâni, meglenoromâni şi istroromâni. Americanii sunt nişte nesuferiţi superficiali. Ca bun român, continuă să cauţi soluţii de a mai face români verzi din încă câţiva unguri şi nu îţi pune problema celor 12 milioane de români din afara României ce nu au acces la limba maternă. Nu îţi fă inimă rea, ci treci mai bine la pagina sportivă.

    #5866
    CatalinCatalin
    Keymaster

    Ceausescu a facut pentru tara asta mai multe lucruri bune decat toti marii conducatori ai ei la un loc. Cei ce nu stiu sau nu apreciaza asta au posibilitatea sa puna in balanta astazi relele regimului comunist cu cele ale conducatorilor de azi. Daca le da cu minus inseamna ca isi merita soarta si ei si noi ceilalti care suferim din pricina voturilor lor fainoase.

    #6726
    NeluNelu
    Spectator

    20 de adevaruri care te-ar putea mira

    1. majoritatea băuturilor alcoolice contin toate cele 13 minerale necesare supravietuirii umane?
    2. în orice moment din zi, sau din noapte, aproximativ 1% din populatia globului este în stare de ebrietate?
    3. un singur spermatozoid contine 37,5 MB de informatie genetică? Ceea ce înseamnă că o singură ejaculare echivalează cu un transfer de date de 1.500 terabytes (sau, altfel spus, echivalentul memoriei a aproximativ 1,5 milioane de calculatoare personale bunicele).
    4. iguana, koala si dragonul Komodo au două penisuri?
    5. dar că femela de cangur are trei vagine?
    6. pentru se reproduce, masculul de caracatită introduce unul din tentacule în cavitatea femelei, îl lasă acolo si apoi înoată departe, pentru a muri în singurătate?
    7. în medie, un om parcurge pe jos în timpul vietii o distanta egală cu de trei ori înconjurul lumii?
    8. dacă întreaga populatie a Chinei ar trece prin fata masinii tale mergând într-un singur rând, ar trebui să astepti 30 de ani până când cel din urmă pieton să treacă strada?
    9. după două săptămâni de purtat, o pereche de pantaloni contine 1.000 de bacterii în partea din fată, 2.500 de bacterii în partea din spate si peste 10.000 de bacterii între picioare?
    10. iPhone-ul este cel de-al doilea cel mai bine vândut produs din lume? Pe primul loc se află Cubul Rubik.
    11. banalele ciuperci sunt înrudite mai mult cu omul decât cu plantele?
    12. este suficient de multă apă doar în Lacul Superior pentru a acoperi în totalitate America de Sud si America de Nord cu un strat de 30 de cm de apă?
    13. sunt mai mult stele în Universul vizibil decât toate boabele de nisip de pe toate plajele lumii?
    14. numărul de sinapse din creierul uman este de aproximativ 125 de trilioane, ceea ce reprezintă numărul de stele pentru a “umple” 15 galaxii de mărimea Căii Lactee?
    15. un atom are aproximativ 99,99% spatiu gol?
    16. la fiecare 10 ani, toate celule din corpul tău sunt înlocuite cu unele noi si că vechiul tău trup nu mai are nimic în comun cu cel nou?
    17. există mai multe bacterii în corpul tău decât celule somatice?
    18. libelulele au picioare pe care le pot folosi doar la aterizare, nu si la mers?
    19. există o specie de pesti arlechin care, în cazul în care femela moare, masculul dominant devine femelă?
    20. epoca în care a trăit regina Cleopatra este mai apropiată de aterizarea omului pe Lună decât de perioada construirii piramidelor?

    #8773
    NeluNelu
    Spectator

    Azuon 6.1 full crack bilete de avion ieftine
    Azuon gaseste rapid si gratuit cele mai ieftine zboruri cu avionul din si catre orice destinatie cu aeroport.
    porniti programul si apasati direct butonul Login-NU DATI CLICK PE ALTCEVA!
    (NU completati adresa mail sau password, NU bifati casuta “Automatically log me in next time”)
    Il copiati de aici:
    http://dfiles.eu/files/s71x7ekqj
    dati click pe “Regular download” scriti la “Your answer” textul afisat si apoi dati click pe “Continue”

    #9492
    NeluNelu
    Spectator

    Cea mai buna planta in prim ajutor: ardeiul iute rosu!
    Opreste sangerarea,oricat de puternica ar fi, in doar 10 secunde!
    In plus, opreste atacul de cord!Ardeiul rosu a fost utilizat continuu, de peste 9.000 de ani, de amerindieni,ca aliment si medicament deopotriva.
    Iuteala din gustul sau este datorat prezentei capsaicinei, ingredientul cel mai activ din ardeiul iute.
    In mod surprinzator, “iuteala”nu reprezinta un gust, ci mai degraba o senzatie.
    Nu exista papilele gustative asociate cu aceasta capsaicina.Ardeiul rosueste planta care ar trebui sa nu lipseasca din cabinetul niciunui medic de familie si nici din trusa medicului urgentist.
    Si asta pentru ca ardeiul rosu opreste extrem de rapid sangerarile severe in doar cateva secunde.
    In afara de asta, planta are multe alte beneficii de sanatate exceptionale, precum oprirea unui atac de cord in doar cateva minute de la ingestie.
    Iata ce declara de exemplu un medic american:
    “In 35 de ani de practica, nu am pierdut niciodata un pacient cu atac de cord, in vizitele de la domiciliu, iar motivul este acesta: atat timp cat inca mai respira, le recomand pacientilor sa toarne o lingura de ardei rosu pisat intr-o cana de apa fierbinte”
    Cum se utilizeaza ardeiul rosu pentru ranile externe?In mod normal, pana cand
    veti numara la zece, sangerarile abundente ar trebui sa se opreasca complet dupa administrarea de ardei rosu.
    Praful deardei iute se aplica din belsug si direct pentru a reduce sangerarea sau rana.
    Aplicand astfel, sangerarea trebuie sa se opreasca in termen de 10-15 de secunde.
    Ardeiul iute poate fi folosit pentru taieturi mici si zgarieturi. Daca avem de-a face cu o rana mare care sangereaza abundent, sunati la Salvare, dar, in acelasi timp, puneti o multime de praf de ardei iute.De ce opreste sangerearea? Pentru ca ardeiul iute contine un puternic stiptic (o substanta capabila sa opreasca sangerare atunci
    cand se aplica pe o rana.) Ea face acest lucru prin egalizarea rapida a tensiunii arteriale si declansarea coagularii sangelui. Nu numai ca sangerarea se opreste rapid, dar ea si dezinfecteaza in acelasi timp, asa ca nu trebuie sa va faceti griji cu privire la infectie.
    Surprinzator, multi oameni spun ca praful de ardei iute rosu nu ustura atunci cand este aplicat direct pe o rana deschisa!Iata ce spune Dr. Richard Schulze cu privire la acest subiect: “Nu exista nicio planta care opreste sangerarea mai repede decatardeiul iute rosu, chiar si pentru hemoragia interna. El nu numai ca opreste sangerarea, dar si
    curata, dezinfecteaza,si chiar etanseaza rana. In plus, el nu arde. Pe rani proaspete deschise, nu se simte nimic.

    #9531
    NeluNelu
    Spectator

    O aplicatie interesanta si utila pentru smartphone si tableta:
    Fishing & Hunting Solunar Time
    https://play.google.com/store/apps/details?id=com.antonnikitin.solunarforecast&rdid=com.antonnikitin.solunarforecast

    #9535
    NeluNelu
    Spectator

    Aplicatia sus amintita am testat-o astazi si isi face treaba bine!

    Am fost la balta Jirlau si intr-adevar(sau coincidenta?) solunarul spunea ca pana la ora 10.00 rezultate slabe, intre 10.00 si 13.00 rezultate bune, culmea, cam asa a fost!

    Ramane sa o testez in continuare!

    #9536
    NeluNelu
    Spectator

    Despre mulineta AVAT

    AVAT. UN LUX ROMANESC
    TEXT: SORIN DRAGOI
    Acum aproape 70 de ani, s-a nascut o mulineta care a marcat, fara indoiala, pescuitul cu momeli artificiale. Mult mai avansata decat precedesoarele ei Stanley si Illingworth – primele mulinete cu tambur fix – s
    i cu noutati tehnice foarte avansate fata de sora ei franceza, cu un an mai mare – Mepps Vamp. Este mulineta care sta la baza spinningului in America si cea care, la sfarsit de mileniu, a inspirit si “frumoasa” americana Van Staal.

    In 1936, din atelierul de la Amboise al firmei Pezon et Michel aparea o mulineta cu corp rotund si antiretur instant. Brevetul i-a apartinut lui Paul Mauborgne, cel care a creat toate mulinetele care au derivat din Luxor 1936: Luxor Luxe 1943 – pick-up index cu galet, Luxor Special 1948 – manivela pliabila si tambur de aluminiu, Luxor Luxe 1949 – pickup integral. Aceasta din urma sta la baza tuturor variantelor care au urmat, pentru pescuitul mediu si greu: Luxor Supreme, Luxor Saumon Mer Leger, Saumon Mer.
    Nu este o mulineta “istorica” datorita varstei, ci pentru ceea ce a insemnat in dezvoltarea pescuitului. Bache Brown, parintele spinningului american, i-a placut atat de mult incat, dupa razboi, a copiat (fara acordul Pezon et Michel) designul oferind pescarilor din Lumea Noua ceva nou, total diferit de clasicul multiplicator, care lansa nalucile usoare fara probleme: mulineta Luxor Bache H. Brown. Totusi, mulineta ronda care mergea fara repros, a intrat in “legalitate” prin Luxor Martin Reel Co. care a obtinut in prima faza dreptul de distributie al Luxorului francez, si, apoi, dreptul de fabricatie, sub licenta. Brazilienii, mai boemi, nu s-au mai sinchisit: Super Paoli, o clona de Luxor Supreme a deschis samba in pescuitul de pe Amazon.

    Bunicii si parintii nostri au fost si ei norocosi… Nu au trebuit sa astepte sa vina americanii sa-i invete pescuitul cu naluci: o mica fabricuta din Bucuresti a obtinut, in urma unui acord comercial, dreptul de a oferi si pescarilor nostri o mulineta identica (aproximativ) cu legendarul Luxor – mulineta Avat. ,,Fabrica de foarfeci si bricege” (fosta fabrica de tacamuri Sandrik) avea in profilul de executie modele de foarfeci si bricege. In 1958 cele doua unitati se comaseaza sub denumirea de I. C. FRIMU. Apar produse noi in nomenclatorul de fabricatie si anume: lansete de bambus, mulinete. Infiintarea acestei unitati industriale a corespuns unei necesitati reale, sortimentele respective fiind imperios cerute pe piata interna. Primele serii de mulinete Avat erau riguros asemanatoare modelului original, cu exceptia unei mici modificari a cacasei, care era usor alungita. In rest, toate componentele erau identice – nu lipsea manivela cu maner rabatabil, surubul de gresare, sistemul de antiretur instant si tamburul de aluminiu. Din pacate, cu trecerea vremii, mulineta incepe sa piarda mult din calitate. In 1964, societatea devine ,, Intreprinderea INOX”, unitatea dezvoltandu-si fabricatia de tacamuri, foarfeci, bricege in dauna productiei de articole sportive. Prima vizata a fost mulineta. Incet, incet, a inceput sa piarda mult din calitate. Rezistenta vopsea “ciocan” a fost inlocuita cu una aurie, tamburul si piulita de reglaj se fac acum din plastic. Pana si sistemul de antiretur, care era de o eficienta si o simplitate remarcabila, a fost inlocuit cu un montaj cu “clichet”. Cine stie, poate arcul de otel al antireturului instant era deja prohibit si era mai folositor unei fabrici de la Cugir… Poate, daca s-ar fi continuat productia pe o perioada mai lunga a mulinetei Avat-I.C. Frimu, si acum am fi intalnit nostalgici care s-o foloseasca si acum, pe apele noastre. Altfel nu ne raman in minte decat imaginile cu Albert Drachkovitch si batrana lui Luxor Pezon et Michel, cercatand adancimile Sarulestiului, dupa salai.

    #10920
    CatalinCatalin
    Keymaster

    In zona Ceatalchioi-Pardina-Chilia Veche exista oarece probleme cu numarul mare de salbaticiuni, sacali si porci mistreti. Localnicii se plang si au cerut chiar organizarea de partide de vanatoare pentru a mai reduce numarul acestora.

    Pe bune, va vine sa credeti? Cum de nu am vazut sau auzit macar o lighioana de genul asta in atatia ani de mers si dormit acolo?

    Fazani, da, am vazut destui dar altceva… nu prea.

    #11561
    AvatarIulian
    Participant

    Topirea ghetarilor a scos la iveala niste beri puse la rece de stramosii nostri

    Toată planeta se plânge de încălzirea globală, în afară de săracii din Africa care plâng de foame, dar topirea ghețarilor are și efecte pozitive. Un grup de oameni de știință care studiau efectele efectului de seră în Antarctita au descoperit niște beri puse la rece de strămoșii noștri, care au uitat de ele.

    „Din datele adunate până acum am tras concluzia că strămoșii noștri din această zonă, australopitecii, nu aveau frigidere. De aceea lăsau berile la rece în Antartica, unde, ca și acum, era frig, dar nu atât de frig. Unii dintre ei au uitat de ele, poate au fost uciși pe drumul de întoarcere de Chtulhu sau poate s-au căsători. Oricum, este o descoperire epocală și binevenită”, a declarat Lars Admunsen, șeful echipei de cercetători care efectuează studii în Antarctica. 

    interesant este că lângă beri s-a găsit și o unealtă de silex, ce era folosită pentru deschiderea berilor sau spargerea capului celui care o aducea caldă. Studiile ulterioare au scos la iveală că berea descoperită ar putea ajunge pentru cel puțin 6 luni, dacă nu intervine ziua vreunui savant și se face vreun chef

    Marca. TNR

Viewing 12 posts - 13 through 24 (of 25 total)
  • You must be logged in to reply to this topic.

Comments are closed.